Măria sa, spiritul creativ!

Dumitru MIRCEA, redactor-şef revista Roua stelară  în dialog cu Mariana Marin

D.M. Doamnă Mariana, aţi produs o impresie puternică asupra mea, atât prin frumuseţe fizică, cât şi prin inteligenţă, însumi cunoscându-vă prima dată la Conferinţa naţională a învăţătorilor. A fost un eveniment remarcabil, demn de a fi preluat ca model şi de altă lume. Povestiţi-ne pe scurt despre activitatea Dvs. de ultimă oră.

M.M. A vorbi despre tine însăţi face parte dintr-o lume marcată pe propriul ego, înseamnă a lucra asupra propriei persoane, a te cunoaşte şi a te schimba, poate. Vă mulţumesc pentru provocare!

D.M.   Mersi mult.

M.M.  Am o activitate diversă, însă pasiunea pentru ceea ce fac este legată de ştiinţele educaţiei. În ultimul timp, dar de fapt toată viaţa, împărtăşesc mai multe activităţi simultane.

Funcţia mea  de bază este conferenţiar universitar la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Din preocupările zilnice  fac parte stagiile de formare continuă a cadrelor didactice, mai ţin cursuri la studiile superioare de masterat, iar mai nou am preluat o funcţie interesantă de responsabil pentru doctorat.

D.M. Foarte bucuros să aud.

M.M.  De 5 ani îngrijesc paginile revistelor Învăţătorul Modern, Grădiniţa Modernă şi ediţia rusă a Învăţătorului Modern în calitatea mea de director şi redactor-şef al acestor publicaţii periodice.

D.M. Suntem pe aceeaşi undă, cum se vorbeşte în ultima oră. Iar ceea cea pot să adaug este că e o muncă grea, dar care aduce o mare satisfacţie. Or, noi suntem mereu în căutare de satisfacţie.

M.M. Cum spuneam mai sus, întotdeauna am râvnit să produc schimbare asupra mea, în ipostază de profesoară, pentru că am o amintire şi o experienţă de 15 ani de învăţătoare şi profesoară de limba şi literatura română. Întotdeauna am căutat să mă formez, nu am stopat pentru nici o zi să citesc şi să mă informez în domeniul meu de specialitate. Pentru aceasta am urmat mai multe stagii, inclusiv cel de doctorat, iar în 2009 Consiliul Naţional de Atestare şi Acreditare mi-a conferit titlul de doctor în pedagogie.

Iată că în aceste căutări, am mai găsit una. E vorba de Asociaţia Generală a Învăţătorilor pe care am fondat-o în 2010 cu un grup de colegi creativi, energici şi care au crezut în năzuinţele mele.

D.M. Ce ne puteţi spune despre familie?

M.M. Familia este universul meu, chiar dacă multora li se creează impresia că mă înec în munca profesională. Am doi băieţi minunaţi, Valentin şi Marius-Vlad, care reprezintă sensul vieţii mele. Sunt elevi în clasa a IX-a şi respectiv clasa a VI-a.  Iar soţul meu este cel care nu m-a împiedicat niciodată să-mi realizez visul şi a răbdat şi e gata să mai rabde năstruşniciile vieţii mele profesionale. Mă mândresc că mi-a oferit un nume de familie original, ce se potriveşte cu prenumele meu, mulţi crezând că este un pseudonim - Marin Mariana.

D.M. Ce este Asociaţia Generală a Învăţătorilor şi ce activităţi desfăşoară?

M.M. Asociaţia este o organizaţie nonguvernamentală, apolitică care îşi desfăşoară activităţile pentru şi cu ajutorul cadrelor didactice.

Misiunea Asociaţiei este de a promova inovaţia şi reforma în educaţie, de a asigura cadrul pentru dezvoltarea personală şi profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, în corelaţie cu standardele profesionale pentru profesiunea didactică, standardele de calitate şi competenţele profesionale, precum şi în conformitate cu politicile şi strategiile naţionale în domeniul educaţiei.

AGIRoMd este un furnizor de formare continuă, desfăşurându-şi activitatea, cu prioritate, pe teritoriul Republicii Moldova. Pe baza acordului de parteneriat cu AGIRo activităţile sunt desfăşurate şi pe teritoriul României.

Asociaţia noastră colaborează şi este parte a centrului de resurse, de inovaţie şi de expertiză în formarea continuă a personalului didactic; este centrul de informare-documentare şi consultanţă pentru personalul din învăţământul preuniversitar. Avem şi funcţia de editare şi difuzare de carte şi publicaţii în domeniul educaţiei. Membrii noştri apreciază cel mai mult faptul că suntem un centru de organizare a activităţilor de petrecere a timpului liber, a excursiilor tematice, a şcolii de vară, a festivităţilor jubiliare.

Cei trei piloni ai noştri sunt: Educaţia, Inovaţia şi Pasiunea. Pentru noi, orice colaborare începe prin sinceritate şi comunicare deschisă. Aşa cultivăm încredere. Ne punem imaginaţia la lucru şi construim viziuni ambiţioase cu privire la viitor. Alegem să investim în ideile care fac diferenţa pentru o lume mai bună, cu oameni mai fericiţi. Investim energie în a gândi lucrurile până la capăt. Apoi le facem până la capăt. Ne păstrăm nemulţumiţi pentru că întotdeauna se poate şi mai bine. Încercăm să ţinem cont de toate implicaţiile şi privim cu responsabilitate contextul mai larg al acţiunilor noastre. Timpul se opreşte atunci când eşti absorbit de ceea ce faci. Alegem proiectele şi rolurile care ne hrănesc pasiunea şi ne valorifică potenţialul. Este important ca fiecare să fie în elementul său, acolo unde pasiunile şi talentele se întâlnesc. Căutăm bucuria şi partea distractivă în tot ceea ce facem.

D.M. Cum apreciaţi Conferinţa naţională? Cum vi se pare  că a decurs şi cine dintre participanţi v-a impresionat?

M.M. Conferinţa naţională este o tradiţie a Asociaţiei noastre, ajunsă la a treia ediţie. În fiecare raion al Republicii Moldova avem sucursale conduse de preşedinţi şi membri ai consiliului raional de organizare. Este Conferinţa la care participă cei mai buni dintre cei mai buni. Vă spun un secret, am preluat acest element de marketing "Asociaţia celor mai buni învăţători", nu neapărat pentru a ne compara cu alţii, dar este o componentă a culturii organizaţionale, or, cei care caută beneficii de la organizaţia noastră au acces interzis. Mă refer la beneficii materiale. Beneficiul constă în spiritualitate, în dorinţa de a fi tot mai bun. Iar ca să fii bun trebuie mai întâi să ştii a împărtăşi. Este o filosofie, probabil mă impun cu ea, dar este un crez al vieţii mele. Cu cât mai mult dai de la tine, cu atât mai mult se face loc pentru ceva nou.

D.M. Cum zicea Tolstoi: Vrei să fii fericit, fericeşte pe alţii!

M.M. Exact. În acest sens, Conferinţa a avut ca scop să dea cât mai mult ca lumea să se întoarcă pasionată la locul de muncă, iar profesia de învăţător, de profesor să le pară din acest moment o haină uşoară.

Desigur, surpriza evenimentului, alături de alocuţiunile colegilor din Republică, a fost Academia "Nicolae Dumitrescu".  Datorită trainerilor Peter-Vlad Ianusevici şi Eugeniu Gîrlă am preluat genericul conferinţei "Misiune, Viziune, Valori." A fost genul de activitate specific întâlnirilor noastre asociative, căci starea de libertate în gândire, creativitatea şi dorinţa de schimbare este comoara noastră comună.

Cu ce m-am ales din acest training eu? Sincer vorbind, dacă până acum încercam marea cu degetul să schimb lumea, acum am aliaţi. Mai mult, am simţit că fiecare participant a fost înaripat să producă schimbarea, să nu aştepte să plouă cu bani, să nu aştepte să cadă ceva din cer gratuit.

D.M. Să cadă mană cerească.

M.M. Bine spuneţi.  Revin. Cum să producă schimbarea? Cu ideile debil frumoase! Ce  exprimare oximoronică! M-a răvăşit de-a dreptul! I-am citat pe băieţi cred că vreo trei zile după Conferinţă. Încercam să reproduc întocmai gândurile lui Eugen. Ba chiar căutam o masă să mă aşez pe ea, să fac aceeaşi mimică.

Graţie lui Vlad, am început şi mai mult să-mi iubesc ţara. Cred că fiecare moldovean are un fel de resentiment când se gândeşte la topurile mondiale, căci peste tot suntem în coadă.

Dar şi cu acest prilej interzic apropiaţilor mei să spună bancuri despre moldoveni, unde noi suntem cei de la urmă. De fapt, întotdeauna am spus că îmi văd viitorul doar acasă şi Moldova va fi mereu pentru mine plaiul meu de dor.  Înţeleg că sunt multe de schimbat, înţeleg că avem nevoie de oameni-experţi (ca Peter-Vlad Ianusevici) şi apreciez enorm sacrificiul lui Vlad de a dori să trăieşti în Moldova. Este ca şi cum ar trebui acum să las totul şi să plec într-un sătuc din ţară şi să-mi doresc să aduc electricitate, apă, gaz, mai mult chiar, aer. Dar sunt empatică cu Dl Ianusevici şi întotdeauna am spus că în numele dragostei poţi face multe lucruri superbe. În limba rusă este o zicală: "С милым и в шалаше рай". Nu sunt sigură că pentru Dumnealui este acelaşi lucru, pentru mine însă  - da!

D.M. Ce idei inovatorii au fost enunţate şi ce aşteptaţi de la acţiunile organizate de Asociaţie?

M.M. Ideea inovatoare este în primul rând cea de a-ţi iubi elevii. Vestitul pedagog georgian Şalva Amonaşvili, în tratatul său despre Educaţia umanistă menţionează că fiecare din cei care educă trebuie să dăruiască dragostea discipolilor săi, iar aceştia la rândul lor le vor dărui inima.

Fiecare întâlnire de-a noastră se încheie cu îndemnul de a ne împovăra cu bunătate, aşa cum spune marele Druţă în Povara bunătăţii noastre.

Bunătatea însă o măsurăm şi nu o egalăm cu laissez-faire. Educaţia permisivă este ca şi proverbul mama bună e mama rea, iar mama rea e mama bună.

Dincolo de acest instantaneu spiritual, caracteristic nouă, menţionez că echipa de formatori naţionali ai Asociaţiei noastre este de-a dreptul inovatoare, pentru că majoritatea suntem autori de manuale, autori de curriculum, formatori naţionali, iar schimbarea pe care o produce este acceptată şi cu ea ne alimentăm. Ministerul educaţiei este foarte deschis pentru colaborare cu ONG-urile. Un lucru foarte important. Nu suntem neglijaţi, ba mai mult, facem parte din multiplele comisii naţionale pentru inovaţii. Şcoala prietenoasă copilului, educaţia media, evaluarea pe bază de competenţă, formare de competenţă - acestea şi multe alte lucruri roiesc gândurile inovaţiilor noastre.

D.M. Care a fost necesitatea creării unei asemenea Asociaţii şi, în context, cum evaluaţi învăţământul de azi.

M.M. Asociaţia este un fel de respiro. Noi activăm ca efectul placebo în medicină. Pacienţilor le dai o pastilă şi le spui că durerea de cap le va trece. De fapt acea pastilă este un cub de zahăr fără efect medicamentos. Dar durerea de cap trece. A acţionat puterea autosugestiei.

Cam asta se întâmplă aici. Colegii noştri au activităţi la nivel de sucursale în fiecare lună, pe data de 3 la ora 3 (15). De fiecare dată se inspiră unul pe altul şi se încurajează. De fiecare dată se conving că deşi haina noastră de dascăl este grea, nicidecum nu putem spune că suntem bieţi şi săraci. Probabil, sunt idei debil frumoase să spui că un profesor vine la şcoală nu pentru a face bani, ci pentru a-i cheltui. Dar asta e realitatea! Noi nu aducem acasă, dar ducem de acasă. Şi este firesc, altfel de mult am fi lucrat pe undeva în Europa, schimbându-ne vocaţia pe curăţenii generale în casele europenilor.

Noi spunem că suntem cei mai buni pentru că ne dorim calitate, iar cel mai bun poate fi fiecare.

D.M. Ce trebuie de făcut ca să avem o generaţie tânără cât mai cultă, dar şi mai pregătită de viaţă?

M.M. Generaţia cât mai cultă o putem obţine doar pe calea persuasiunii. Nu poţi fi violent, nu poţi blama, nu poţi eticheta aceşti copii, tineri minunaţi. Eu fac parte din generaţia în care convenţia pentru drepturile copilului se scria de-abia. Am avut parte de o societate educativă în care toţi se lăudau câte curele au primit, de câte ori au fost jigniţi la şcoală. Desigur, am avut şi unii profesori, care au crezut în noi şi ne-au încurajat mereu şi ne-au convins prin propriul comportament, prin propriul model.

Am stăruit mereu să fiu model elevilor/studenţilor, azi cursiştilor mei. Am încercat să-i conving muncind mult asupra mea. Am încurajat lectura nu cu imperative, dar citind în faţa lor. Întotdeauna zburam către elevii mei ştiind că ei vor spune: "Doamna profesoară, am învăţat pentru că m-aţi provocat"  sau „Ştiţi, Doamna Profesoară, îmi este atât de ruşine că nu am reuşit să învăţ. Dar promit că voi învăţa neapărat.” Niciodată nu i-am certat că nu au reuşit. Întotdeauna am fost empatică şi le-am oferit ajutor, ori de câte ori a fost nevoie. 

Poate aşa ar trebui să procedeze fiecare profesor.

Există o problemă în sistemul nostru: profesorii sunt obosiţi, iar din acest motiv sunt irascibili, unii violenţi verbal, alţii agresivi. Este lupta pentru existenţă. De dragul familiei, unii îşi iau prea mulţi saci de cărat, la ore mă refer. Iar din această cauză nu reuşesc să se uite câteodată în sufletul lor. Nu au timp! Această stare de urgenţe permanente ne distrug menirea de a fi buni, de a f toleranţi, de a iubi!

D.M. Am descoperit că scrieţi. Drept dovadă e cartea Didactica lecturii. Care sunt performanţele în acest domeniu?

M.M. Nu am scris niciodată pentru un anumit număr de publicaţii, nu am scris niciodată pentru o listă de publicaţii, nu am scris niciodată şi nici voi scrie vreodată pentru a arăta cât de deşteaptă sunt. Am scris şi voi scrie pentru că asta a cerut starea mea de spirit. Desigur, fără inspiraţie este dificil. Am nevoie veşnic de ea. Mă inspiră multe lucruri, copiii, dragostea, oamenii din jur, timpul de afară neapărat însorit, mă inspiră muzica, multă muzică!

Iar aceste inspiraţii au dat naştere la cele peste o sută de publicaţii în domeniul educaţiei, cele mai multe fiind dedicate educaţiei literar-artistice, fiind de formaţie specialist  în litere (literatura română). Am scris mai mult piese curriculare: manuale, caiete, cărţi de lectură, dar şi publicaţii ştiinţifice: curriculum, tot felul de standarde, referenţiale de evaluare etc.

D.M. Care e starea de spirit atunci când creaţi?

M.M. Îndrăgostită de lume! Lupt cu mine însămi, dar este o luptă cu inerţia. Inspiraţia mea vine atunci când sunt apreciată. Sunt atât de dependentă de laude. Nu pot fără ele. Însă este un secret şi nu aş vrea să-l ştie toţi. (Doamna Marin zâmbeşte!)

D.M. Dar nu vă faceţi griji. Laudele sporesc talentul, spunea Ovidiu.

M.M. Mă bucur.

D.M. Ce înseamnă cartea în viaţa omului, cu atât mai mult în viaţa unui tânăr?

M.M. Cartea este ca un accesoriu, ca o piesă vestimentară. Spune ce carte citeşti şi-ţi voi spune cine eşti!

D.M. Cum aţi stabilit colaborarea cu AND şi ce însemnătate îi acordaţi?

M.M… Colaborarea cu AND am stabilit-o prin colega Angela Cutasevici, care are aceeaşi desinenţă cu Vlad Ianusevici. Asemănare izbitoare! Ea ne-a recomandat să-l invităm şi nu am ezitat. Am analizat oferta Dumnealor şi în aceeaşi zi l-am contactat pe Vlad. Ne cunoaştem de vreo lună, dar am impresia că întotdeauna a existat această colaborare. Deschiderea şi entuziasmul pe care îl avem asemănător, scrie un viitor bun pentru noi. La Conferinţă am semnat şi o convenţie în cadrul proiectului de parteneriat internaţional pentru educaţie "Academia Învăţătorului Modern". Sperăm să fim o echipă bună. Sperăm să ne întâlnim şi în alte activităţi, iar unde va fi nevoie să punem şi noi umărul în activităţile AND, pe baza voluntariatului nostru - să o facem necondiţionat.

Acum, sunt invidioasă (plăcut) pe Vlad, după ce am aflat geneza Academiei „Nicolae Dumitrescu”. De ce spun asta? Pentru că numele Academiei este numele bunicului său care a fost învăţător. Un mare dascăl a fost acest bunic, dacă a ştiut să-şi educe astfel copiii şi nepoţii încât aceştia să-i continue  crezul. Şi ai mei bunei dinspre mamă au fost profesori. Bunica – învăţătoare, iar bunicul profesor de matematică. Iată că şi eu, inspirată fiind de ideea lui Vlad, aş putea spune că voi continua ceea ce bunii mei au început cândva – Academia lui Ilie şi Maria Buzu.

Bunica mea, sărmana, până a aduce pe lume copii, aducea elevii şcolii şi îi spăla, îi îngrijea şi îi învăţa să citească. Cred că era un fel de Academie a sufletului. Nu i-am prins în viaţă pe bunicii mei să-i văd învăţători, dar cred că acesta îmi este rostul, să continui ceea ce şi-au dorit buneii.

D.M. Foarte frumos. Recunosc, aceste confesiuni mă aduc la lacrimi. Dar, cu cine mai colaboraţi şi care sunt succesele de care vă bucuraţi cel mai tare?

M.M. De fapt Asociaţia noastră s-a născut într-o colaborare, de aceea avem şi un nume original Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, filiala din Republica Moldova. În anul 2008, la Bucureşti am participat la înaltul for, Congresul Învăţătorilor din România şi învăţătorilor români de peste hotare.

Acolo am iniţiat un parteneriat cu Dl Viorel Dolha, preşedintele AGIRo, învăţător din Arad.

Am purtat câţiva ani acest vis de a avea o asociaţie profesională. După ce am tot visat, ne-am aşezat şi am pregătit pachetul de acte, iar ulterior l-am înregistrat la Ministerul Justiţiei. În România, AGIRo  este un brand profesional, iar acestora li se alătură toate organizaţiile de învăţători acolo unde sunt români. Avem acord de colaborare încheiat cu colegi din Serbia, Cernăuţi, cadre didactice din Viniţa, din regiunea Odesa. În România avem stabilite colaborări cu toate filialele, iar anual ne întâlnim cu partenerii noştri la Congresele Învăţătorilor care au loc la Bucureşti, la Constanţa, la Slatina, la Buşteni, la Amara.

D.M. Aţi aflat câte ceva şi de revista noastră, pe care am prezentat-o la Conferinţă. Ce le-aţi putea dori cititorilor noştri?

M.M. Vreau să vă spun că vă simt peregrinările, ştiu cât de dificil e să gândeşti, să aduni, că corectezi şi să editezi. Dar ceea ce e important în această activitate este descoperirea. Descoperi oameni talentaţi. Misiunea Dvs. este de a promova aceşti oameni/omuleţi  ai culturii, ai literaturii, de a le da aripi. Doresc ca cititorii revistei Roua stelară să devină încrezători în forţele lor şi să le prospere gândurile de a schimba lumea, începând cu mica Moldovă.

Iar echipei redacţionale îi doresc longevitate, undă verde şi cât mai mulţi abonaţi.

D.M. Vă mulţumesc.

M.M. Şi eu vă mulţumesc

 Aprilie, 2014

Fragment din cartea Școala fără profesor?!