miercuri, 8 iunie 2011

Manifest basarabean pentru limba română

 Scriu deseori despre starea limbii române din Basarabia. Mă doare că una dintre cele mai valoroase piese ale tezaurului moștenit de națiunea noastră, limba, este siluită, în chiar propria ei casă, de oameni care disprețuiesc nu doar această comoară, dar și noțiunile elementare care stau la fundamentul oricărei comunități umane care aspiră la titlul de națiune. Recunosc, uneori o fac foarte dur, cu un sarcasm care poate părea exagerat chiar și pentru cei care nu sunt direct vizați, dar se simt complici prin tăcera lor față de acest fenomen. Admit că dragostea mea față de limba română îmi poate genera reacții vitriolante la adresa celor care o desconsideră. Pentru că, spre deosebire de cei care au construit imperii vremelnice cu sabia, ucigând, deportând, chinuind și nenorocind popoare, noi construim de 2000 de ani acest Imperiu, al Limbii Române. Și îl menținem fără execuții în masă, fără a-i arunca în temnițe pe cei care nu cred în el. Poate doar biciuindu-i cu vorbe pe cei care încearcă să ne oprească...
Am scris ieri însă despre o minunată fetiță din Basarabia, Camelia Maria Moraru, care mi-a servit o lectie în momentul în care eram aproape convins că șansele limbii române au fost compromise total în Basarabia. Camelia, pe care am cunoscut-o în troleibuz, la 3 ani, mi-a vorbit într-o română incredibilă timp de 15 minute despre frumusețea cailor, despre gustul nemaipomenit al înghețatei din Chișinău, despre părinții ei și despre... Nu mai știu exact pentru că mă străduiam să nu plâng.
Întâlnirea cu Camelia însă nu a fost singura mea fericire, ci doar prilej pentru o altă bucurie imensă. O prietenă de suflet din Chișinău, Mariana Marin, o doamnă pe care o admir cu aceeași lipsă de rezerve cu care admir geniile artei pentru ceea ce face, mi-a scris un răspuns la rândurile despre Camelia. Un răspuns pe care îl consider un adevărat manifest pentru limba română. Un SOS, adică Save Our Souls - apărând limba română în Basarabia, care ar merita citit de cât mai multă lume, să fie răspândit, popularizat și mediatizat, astfel încât să se întâmple ceva. Iată ce spune Mariana:
Marin
Vali, iti citesc toate jurnalele si notitele. Simt acelasi regret fata de tot ce se intampla aici, la Chisinau, chiar daca pe alocuri "ma strange in spate" ceea ce spui. Ochiul al treilea e intotdeauna mai obiectiv. Cu referire la comunicarea anevoioasa in limba romana:
E de plans, adevarat!
Acest Jurnal aduce totusi speranta.
Stii de ce Camelia vorbeste atat de frumos?
Pentru ca are o educatie aleasa, dar nu numai. Tot ce e posibil, are o dadaca buna, cum ar fi Mini Max.

Spun asta, pentru ca am si eu copii, iar cel mic este de neinvis. Vorbeste, vorba ta, o romana impecabila! In casa suntem toti pe jar. Vorbim alaturi de Marius-Vlad cu multa selectie. Altfel ne da la recycle bin. Dar avem de luptat. Fiul mai mare spune ca trebuie sa-l apere pe frate-sau afara, caci e un fel de roman si toti ii acorda atentia. Chiar am spus ca e o MARE PROBLEMA de... stii ca eu sunt cu stiintele educatiei. As formula-o simplu: Ruşinea tinerei generatii de a vorbi romaneste. Cat de puternica este influenta culturii ruse asupra umilei (in cazul dat) noastre Limbi.

Soarta se repeta: cand eram mica, in curtea copilariei mele traiau numai rusi, un fel de rusi, vorbeau ruseste. De fapt, era numai un rus, iar ceilalti simulau... Asadar, am mancat o "mama de bataie" (ca sa fiu in cheia colegilor tai), pentru ca nu stiam rusa. Eram alungata din joc, ingnorata. Si, pentru ca, stii cum sunt leii: se apuca de convins: am invatat rusa la perfectie.

Azi le sunt si profesoara si ma mandresc cu asta. Atunci cand la feedback-ul orei de formare aproape ca ma aplauda, fiindu-le foarte util tot ce le predau, imi zic Yes! - i-am invins si de data aceasta. Le spun si lor aceasta poveste despre cum ii cuceresc de fiecare data.

Uite ca mai am un exemplu: sotul meu care, atunci cand ne-am casatorit era vorbitor de rusa, dar ROMAN (dupa taica-su) in pasaport. Azi e vorbitor de romana...si inca nu are pasaport de ROMAN. Asadar, inca o victorie! Poate dragostea a invins, nu stiu... Ar fi bine sa imblanzim rusii...cu orice... sa-i amagim...cu dragoste, si atunci vom avea ceea ce ne dorim.

Stiu una, ca un exercitiu de demnitate este a le aminti copiilor cat e de frumos sa vorbesti limba romana fara a o compara cu alte limbi.

p.s. la acest subiect as vorbi o viata. Apropo, m-am intors acum de la Iasi, fiind la un Simpozion dedicat tolerantei si interculturalitatii...

Niciun comentariu:

A apărut o eroare în acest obiect gadget