miercuri, 31 martie 2010

Familia, pietrele şi nisipul

Experiment „Familia, pietrele şi nisipul”

a.   Se ia un borcan transparent şi se pun în el pietre cu diametrul mare (aproximativ 5 cm), apoi se întreabă elevii dacă borcanul este plin. (Elevii răspund DA.)
b.  În borcan se toarnă pietricele mai mici şi iar se întreabă elevii dacă borcanul este plin. Şi de această dată elevii vor răspunde DA.
c.   Se ia un pumn de nisip şi se toarnă în borcan, nisipul va umple toate locurile libere rămase.
d.  Se întreabă elevii dacă şi acum borcanul e plin.e.  

Se constată că Aşa e şi cu viaţa noastră.
Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sănătatea şi copiii, lucruri care, chiar dacă totul este pierdut, şi numai ele au rămas, viaţa voastră tot ar fi completă.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează: slujba, casa şi maşina.
Nisipul reprezintă lucrurile mici care completează restul.
Dacă puneţi în borcan mai întîi nisipul, nu mai rămâne loc pentru pietrele mari şi pentru pietricele. La fel se desfăşoară şi viaţa voastră, dacă vă consumaţi timpul şi energia cu lucrurile mici, nu veţi avea niciodată spaţiu pentru lucrurile importante.
Fiţi atenţi la lucrurile care sunt esenţiale pentru fericirea voastră.
Jucaţi-vă cu copiii, faceţi-va timp pentru sănătate şi odihnă, bucuraţi-vă.
Va rămîne mereu destul timp să mergeţi la şcoală, să faceţi curat în casă, să daţi o petrecere sau sa duceţi gunoiul.
Aveţi grijă de pietrele mari în primul rînd, de lucrurile care într-adevăr contează.
Stabiliţi-vă priorităţile, restul este doar nisip!


vineri, 12 martie 2010

APRECIEZ GUSTUL CELOR CARE NE SUSŢIN SAU... DESPRE PARTENERII NOŞTRI


Când zic partenerii, am pretenţia de a expune ideea unor afaceri. Asiduă dar şi cu o grija mare pentru cuvântul dat, încerc să promovez, de facto, ideea oamenilor cu suflet mare, a celor care ne inspiră spre noi puteri, a persoanelor care nu se întreabă de costul unor servicii, dar care insistă asupra calităţii. O concepţie pretenţioasă este astăzi ideea parteneriatului educaţional. Ne întrebăm de ce am avea nevoie azi de  parteneri şi răspundem foarte clar: pentru a ne convinge că ceea ce facem este o valoare! În cele din urmă ne obligăm, observaţi nu ne obligă nimeni, să relevăm aspectul pozitiv a celor care ne sprijină.
Apropo, zilele acestea nu ştiu ce m-a determinat să mă identific cu sloganul „Apreciez gustul celor care mă plac”. Colegul meu Ion Bădoi, director la „Opinia Teleormanului”  avea să-mi comenteze starea puţin obraznică în felul următor: „Superba modestie şi cochetărie feminină! Aveţi perfectă dreptate, doamnă!”. Şi puţin mai înainte ziceam că nu prea mă interesează ce gândesc  alţii despre mine, dar de fapt, sunt un fir al neamului nostru, care interferează cu glasului satului, anume vocea care te modelează, căci omul tradiţiei ştia ce spune, atunci când a izbucnit replica demult devenită simbol pentru unii şi osândă pentru alţii.  Sper că gândurile nu m-au dus prea departe de parteneri. Tocmai avea să destăinuiesc acest mister al partenerului, care are un gust fin în alegerea prietenilor.

Editura Cartier. O instituţie care merită graţia oricărui cetăţean din Republica Moldova pentru promovarea culturii şi valorificarea bogăţiei spirituale a poporului nostru. În acelaşi timp a găsit de cuviinţă să ne sprijine necondiţionat în debutul nostru editorial, prin sfaturi concrete, designul copertei şi aprecierile stimulative.

Ziarul Făclia. Un prieten de zile mari. Colegi de suflet, care ne-au susţinut şi au lăudat intenţia. Vorba Dlui Tudor Rusu, redactorul şef: „Trebuie să vă susţinem, că doar sunteţi ca nişte copilaşi... şi cum să nu ajuţi un copil care învaţă să meargă, e o datorie omenească, dar mai ales pe Mariana care e prietenul Făcliei”. Ce să mai comentezi în asemenea sfaturi? Îi mulţumeşti Domnului, dar şi mamei care m-a adus pe această lume ca să fiu apreciată şi susţinută.

Centrul Educaţional Pro Didactica. Dacă ne-am gândit vreodată că alternativa este alternativă, iertaţi-mi tautologia intenţionată, atunci în cadrul CE Pro Didactica e aberant să apreciezi instituţia ca o anexă a învăţământului. Un centru care susţine în permanenţă sistemul educaţional din Republica Moldova cu cea mai vrednică orientare pro-europeană, este o echipă care vibrează în inima fiecărui pedagog, apreciem, în acest sens, contribuţia enormă pentru practicianul de la clasă. Colegele Liliana Nicolaescu-Onofrei, Viorica Goraş-Postică, Lilia Nahaba, Mariana Vatamanu – personalităţi ce au intenţia de a ne stimula cu intelectualitatea de cea mai înaltă probă, de a aprecia, aşa cum ştie un învăţător a-şi mângâia pe cap elevul silitor. Cu toţii ştim că recompensa pentru această mângâiere învăţătorii o recapătă în timp şi savurează din ea. Discipoli cuminţi, încercăm să promitem că nu vom dezamăgi susţinerea dumneavoastră, mai mult, vom încerca să privim limpede în acţiunile comune ce ne conturează activităţile deloc profitabile financiar, dar enorm de valoroase în depozitarea umană.

Asociaţia Generală a  Învăţătorilor din România (AGIRo). Nu e oare un vis să ştii că te apreciază un frate şi, iertaţi-mă, nu mai mare, aşa cum se obişnuieşte să se spună, ci un frate egal, geamăn, nu ştiu cum să spun. De fapt nu pretind să fiu originală prin această constatare, recunosc, îl citez pe colegul nostru Viorel Dolha, preşedintele AGIRo din cuvântarea pe care avea s-o facă în 22 octombrie 2009 la Conferinţa Ştiinţifică Internaţională de la IŞE. Nu vom crede că a făcut-o pe post de invitat, iar doza de reverenţă îi era necesară. A spus-o chiar şi la Bucureşti că noi, românii moldoveni (surâd, dar şi îmi place) avem ceva special în organizarea unor lucruri într-un mod profesionist. Să presupunem că e un avans, dar e destul ca să te apuci de „curăţenie generală”, or, să te apuci să demonstrezi şi să crezi chiar tu, că poţi fi un profesionist. „Măi, fraţilor, o să vă luăm să ne fiţi şefii noştri!”, cu un talentat accent ardelenesc ne îndemna preşedintele Dolha. Voi ştiţi să organizaţi bin(n)e lucrul. Sunteţi destul de principiali ca să nu faceţi lucruri serioase. Uite aici, dragă cititorule, te rog şi te oblig să apreciezi de rând cu noi gustul fin al partenerului nostru! Mă înclin, Domnule Dolha şi vă spunem că vom stărui să adeverim cele spuse de Dumneavoastră. Nu, nu pentru a fi şefii Dumneavoastră, ferit-a Sfântu, ci pentru a ne demonstra nouă înşine că merităm să vă fim parteneri!

Colegiul Pedagogic Alexei Mateevici. Aş fi vrut să mă las alintată de exaltările colegilor, ieri profesorii mei, dar mă tem că mă voi prinde cu arcanul... De aceea insist să mă gândesc la perseverenţa atitudinii pe care o au plămăditorii de suflet de dascăl, din Casa cu Suflet de Lumină, cea care m-a făcut azi să ştiu unde stau, să ştiu ce fac şi să merg înainte ducând flacăra aprinsă de ei.  Când mă gândesc la acest partener, asemuiesc starea de spirit exact cu cea pe care o am faţă de casa părintească: grijă maternă/paternă, sprijinul şi rigoarea, principialitatea şi disciplina. Anume de aceste calităţi are nevoie un administrator al  revistei, căci la fel este o instituţie care formează pedagogi. Faptul că interesul accede spre inimile profesorilor mei, mă obligă să onorez prezenţă Domniilor sale în revista noastră, cu un statut de excepţie, acordând spaţiu editorial cu multă responsabilitate. Acceptând termenul de partener ne obligăm reciproc să stabilim relaţii mutuale, necondiţionate material, dar insistent valoric în formarea viitorilor învăţători. Dragii mei colegi, sunt absolut împăcată de faptul că tema pentru acasă dată de Colegiul Pedagogic Alexei Mateevici, la absolvire în anul 1996, mi-o execut cu multă osârdie. Să fiu sinceră, de multe ori mă trezesc din somn, fiind alertată de nepregătirea temelor pentru acasă şi anume cele date de colegiu... să fie o mustrare de conştiinţă?... deşi voi fi aici nemodestă să spun, că am fost o elevă eminentă.
Am completa acum spaţiul de mai jos cu numele colegilor noştri, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova, care în datoria modernizării aplică cele mai harnice metode, ba chiar să aboneze din cont propriu instituţia în care activează, sau care face premeditat şi motivat un gest de discuţie în cadrul cercurilor, reuniunilor pedagogice a materialelor expuse în revista ce ne leagă pe toţi prin cuvântul, aşteptat demult a-l spune. Ne înclinăm în faţa Domniilor Voastre şi vă mulţumim că existaţi. Vom încerca să nu vă supunem răbdării din partea noastră şi să ne iertaţi dacă păşim uneori cam deocheat, dar credeţi-ne, avem de abia nouă luni!

Lăsăm un spaţiu liber pentru eventuali parteneri, care poate mai ezită să vadă în noi adevăraţi colegi. Dar suntem răbdători, că de altfel, cum vom şti gustul pâinii adevărate, cea cu rouă, muncită, chinuită şi aburită?!

joi, 4 martie 2010

Andy e la tablă


Mă invită buna mea învăţătoare la tablă.

-          Lecţia de matematică. O tablă plină de exerciţii. Învăţătoarea ne - a pregătit ştafeta matematică. Trebuie să ne deplasăm spre tablă, să scriem rezultatul şi să transimtem ştafeta. Absolut interesant. Mi-e frică un pic. Dar nu trebuie să dau de gol echipa. Acum tabla îmi place.
Nu am acces la tablă.
-          De data aceasta tabla, care altădată părea a fi interesantă, azi mi se pare obosită. Nu sunt invitat la tablă. Merg doar cei care sunt mai ageri. În zădar ridic mâna! Nici nu o voi mai ridica vreodată!
Eu vreau să trec la tablă!
-          Ridic mâna! Nu mă vede! La tablă sunt exerciţii foarte interesante! Ştiu rezultatul la toate exerciţiile! O ridic şi mai tare! Iese colega mea! O, în sfârşit se pare că mă invită şi pe mine la tablă! Ajung, scriu şi plec foarte fericit! Ce bună e învăţătoarea!
Tabla e o sperietoare pentru mine.
-          Vai, ce problemă complicată. De nu m-ar vedea Doamna învăţătoare. Ah, ce necaz sunt tocmai invitat să rezolv! Oare ce se va întâmpla, dacă nu voi reuşi! Trebuie totuşi să reuşesc, doar învăţătoarea mă încurajează, de obicei! Nu mă va trece la loc, chiar dacă nu ştiu să rezolv! Mă va ajuta, cu siguranţă!
Comentariu: Tabla este un prilej de afirmare a personalităţii, este o premisă de a asigura succesul  copilului! Încercaţi să redimensionaţi funcţiile tablei: oferiţi-i interactivitate fără a a avea proprietăţile tablei inteligente electronice.
Atenţionaţi-vă comportamentul pedagogic, invitaţi elevul în special atunci când el cunoaşte, stimulaţi acţiunea copilului. Rezultatul va fi unul aşteptat. Tabla este tribuna copilului, este scena vieţii, este acea ieşire din universul băncii! Anume aici va deprinde calităţile de orator, va fi încrezător în forţele proprii! Succesul copilului e în mâinile învăţătorului!
Ajutaţi-l să se afirme pozitiv pe copil, asiguraţi sprijinul Dumneavoastră chiar dacă vi se pare că elevul nu reuşeşte, or, tocmai acesta este rolul Dvs de a-l învăţa, de a demonstra că elevul poate şi ştie. Dacă elevul demosntrează că nu ştie, credeţi-l, într-adevăr el nu ştie. Găsiţi acea răbdare, dar de fapt o metodă ca să-l ajutaţi la timp.

Declaraţie de dragoste... CĂRŢII!

Câte stele sunt pe cer atâtea vise cu tine sunt în sufletul meu, cât de fierbinte e soarele, atât de fierbinte mi-e dorul de tine; te aştept în fiecare clipă să-mi implineşti visele şi să-mi astâmperi dorul.

luni, 1 martie 2010

Mărţişor

În baza vechiului concept,
Pe străzi sunt tot mai multe fete,
Cu mărţişorul prins la piept...
Şi şnuru-n zone mai discrete.
Epigramă de Nicolae Bunduri
A apărut o eroare în acest obiect gadget