vineri, 15 septembrie 2017

Lilica, prietena despre care am scris compuneri în copilărie

Ați scris în copilărie compuneri despre prietenul cel mai bun?
Prietena mea despre care scriam că nu mă voi despărți niciodată este Lilica. Peste ani ne-am despărțit, dar ceea ce ne unește este profesia. 
Lilica mi-a amintit că am fost prima ei învățătoare, ea fiind cu un an mai mică. 
Trec anii și reînvii acele emoții inocente și înțelegi sensul vieții!
Oamenii dragi care sunt parte a vieții tale se întâlnesc oricum!
Vă provoc să scrieți numele prietenului despre care ați scris compuneri!




Aseară la Madame Bovary, lectura a fost interzisă!

Lectura interzisă a fost intriga, punctul de plecare al spectacolului de aseară „Madame Bovary”, jucat la Geneza Art. Regizoarea, dar și eroina principală Daniela Burlaca a reușit să ne bulverseze emoțional și fizic pe toți. O reprezentație de excepție.
Pentru „bovarismul” său, romanul lui Gustave Flaubert a fost interzis în perioada comunistă.
Prietena Radmila Popovici, pe care admirat-o și am văzut-o altfel în rolul său de Doamna Bovary (soacra, mama), a indicat un tratament pentru Emma, nora emancipată și obsedată de a scăpa din golul vieţii de provincie prin legături extraconjugale. Fiind bolnavă a avut interdicția lecturii. Interdicția de a citi romane.
Lectura a fost interzisă. În secolul al XVIII-lea, ea a dezvoltat concepţia unei lecturi păcătoase, practică perversă şi ruşinoasă.
Romanul a fost denunţat de oamenii bisericii ca fiind imoral, corupător al moravurilor, o lectură inutilă, periculosa in fide ("primejdioasă pentru credinţă"), contrară valorilor cu care erau asociate femeile în morala socială: castitatea, fidelitatea, modestia, pudoarea.
Făcând din femeie complicea favorită a lui Satan, discursul clerical a demonizat lectura pasională a romanului, obstacol în calea mântuirii sufletului acestor păcătoase Eve cititoare.
Procesul de identificare cu personajele romanului face parte din această patologie demoniacă a lecturii.
Un spectacol interzis care te atrage, te frământă, te face să fii empatică cu eroina, chiar dacă are cărări nesăbuite.
Mai trăiesc încă acele scene pline de nebunie, agonie și zbucium lăuntric.
Muzica și luminile te fac complicele evenimentelor.
Scena te înfioară prin pulsul inimii actorilor care nu sunt aproape, ci sunt în tine.
Decorul, costumația te transfigurează și te duce în perioada lui Bovary.
Ascensiunea și decadența sunt elementele de centrale, ultimul conturând tragismul.
Felicitări echipei Geneza Art pentru un teatru deosebit și unical!






Ofertă ciudată



Cum faceți față celor care vă roagă să le scrieți lucrări?
Din păcate pentru ei și din fericire pentru toți cu care am colaborat, nu am făcut pentru cineva lucrări, nu am de gând să urmez astfel de practici și mă supără tare genul de oameni care mă încearcă.
Supărarea mea nu trebuie să dureze:))) În speranța că nu voi mai avea astfel de oferte, scriu aici pe Facebook, poate cineva va citi și va transmite și altora.
Dacă știți pe cineva căruia i-am scris lucrare, vă rog să mă anunțați să fiu informată.
Eu personal cunosc oameni pe care i-am inspirat cu lucrările mele, oameni care m-au citat, colegi care au compilat din ideile mele. Nu mă supăr pe cei care au plagiat de la mine. În sufletul lor, eu știu, ei mă apreciază și mă respectă.
Am o clasă de cel puțin 60 de învățători, profesori, educatori, manageri pe care i-am coordonat (îndrumat, ghidat, orientat, provocat, sfătuit) din anul 2008 la diverse lucrări de grad didactic, masterat, doctorat.
Port, cu drag, în suflet momentele colaborării noastre, caietele de sarcini pe care le făceam împreună, momentele de corecție, de revenire, de completare, de revizuire.
Un grad și un titlu se ia nu pe învățarea unei lucrări scrise de cineva, dar este rezultatul unei munci asidue, este urmarea vocației, este o cultură!
Inspirație urez tuturor și TIMP pentru a cerceta.
P.S. Nu am fost acuzată că scriu lucrări. Dar am oferte:))) de a le scrie, foarte des. M-am gândit că lumea mă crede disponibilă și deschisă pentru aceasta. Din păcate, nu!


sâmbătă, 2 septembrie 2017

Suntem invincibili cu o generație de copii care vorbesc limba română cult!

 Am avut prilejul astăzi să fiu din nou profesoară de limba română, la clasa a X-a, în Liceul Academiei de Științe a Moldovei. Deși pentru puțin timp, doar pentru o lecție, am reușit să mă transfigurez și să uit de mine omul! Mulțumiri Dlui Cerbusca Pavel pentru oportunitate! 


Subiectul lecției „Limba noastră-i o comoară” a fost un fel de balsam pentru mine. Am elucidat aspecte legate de imersiunea lingvistică, profilul unui vorbitor cult de limba română.

Accentul l-am stabilit pe demnitatea de a vorbi în limba română, fiind o limbă muzicală, o limbă care sună absolut diferit de alte limbi.

Experiențele culturale proprii din Belgia, Austria, Țările Baltice și Franța cu referire la educația lingvistică au constituit momente de construcție a ideilor privind politicile lingvistice în Republica Moldova, iar tinerii LAȘM-iști au fost provocați spre a gândi acțiuni în sensul învățării limbii de stat de către alolingvi precum și cultivarea limbii române de către vorbitorii ei nativi. 
Un indicator al unei lecții bune a fost că elevii nu au reușit să adoarmă:))), mai mult, am reușit să-i încadrez și pe ei în activitate!



În final, constatarea zilei s-a conturat în ideea că acești copii fac parte din Generația Minimax, cea care știe să vorbească frumos și cult încă din frageda copilărie, de pe atunci când exclamau:„Au evadat găinile, bunico!” sau „Da, sunt invincibil!”, expresii mai puțin uzitate de cetățenii noștri.

Pentru copii generației 2000 limba română este o realitate accesibilă, demnă de a fi continuată și îmbogățită.


















marți, 8 august 2017

Mariana Marin în studioul UNIMEDIA

(Stop cadru) Mariana Marin: Cea mai mare izbândă a noastră este că am reușit să păstrăm pe manualele noastre sintagma limba română



Granițe între profesorii de limbă română nu există

Președintele Asociației generale a învățătorilor, doctorul în pedagogie, conferențiarul universitar, Mariana Marin, a vorbit în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA despre importanța de a cunoaște limba română în Republica Moldova.

„În 1989, noi am trăit o experiență superbă, am obținut lima română, grafie latină. Cea mai mare izbândă a noastră este că am reușit să păstrăm pe manualele noastre sintagma limba română. Este de-a dreptul admirabilă această izbândă, în caz contrar aceasta ar putea fi cea mai mare greșeală pe care cineva ar putea să o facă. Poți să spui unui copil că la noi este limba moldovenească, dar atâta timp cât pe manuale e scris limba română, atât. Nouă nu ne revine decât să veghem, să fim de strajă și să nu permitem nimănui această nedreptate”, a precizat Mariana Marin.


De asemenea, dânsa s-a referit și la experiența din Parlamentul European, Bruxelles: „M-a făcut să înțeleg că trebuie să existe un respect, acolo deputații, demnitarii europeni își iau documentele traduse în limba lor, dar ei se obligă, se responsabilizează să învețe și limba franceză sau engleză.”


În context, a vorbit și despre predarea istoriei române în școlile din Republica Moldova: „Un profesor de istorie, nu poate trăda, altfel ești un profesor de legende, balade, dacă tu profanezi istoria adevărată.”

(video) Mariana Marin: În R. Moldova tema unirii este una politică


Mariana Marin în studioul UNIMEDIA




Președinta Asociației generale a învățătorilor din România, filiala R. Moldova, Mariana Marin susține că nu există niciun fel de hotare între profesorii de limbă română de pe ambele maluri ale Prutului, iar prin limba română se face această unire spirituală. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Alb&Negru de pe UNIMEDIA.


”Granițe între profesorii de limbă română nu există. Nu ne interesează acest spațiu limitat de frontiere, de polițiști, de vameși. În R. Moldova tema unirii este una politică și atât. Au încercat tot felul de partide să caute acest element unionist în Asociația AGIRO”, a explicat invitata.
Doctorul în pedagogie susține că, deși este parte a Asociației generale a învățătorilor din România, ONG-ul nu desfășoară acțiuni unioniste și nici nu sunt finanțați de organizații unioniste.


”Fără a face declarații populiste, facem această unire spirituală prin limba română. Aceasta este misiunea Asociației. Nu suntem finanțați de mișcări unioniste. Avem mulți dascăli care sunt membri ai diferitor partide, dar la asociație încercăm să fim diplomați și să ne abținem de la declarații care sunt doar vorbe, iar ceea ce facem noi sunt fapte”, a adăugat Mariana Marin.


Apel de la profesor către profesori : nu colectați taxe de la părinți.
https://www.facebook.com/elenarobublog/videos/313432829118601/

marți, 12 iulie 2016

Despre subiectul de care ne temem să vorbim: educaţia sexuală

Generația de părinți confuzi
























Ţara lui Dogaru este o emisiune care mai întâi şi întâi sensibilizează și educă. 


Educă societatea, or, în acest articol este important să înțelegem că trebuie educați părinții. Subiectul ales pentru emisiunea din 11 iulie a avut pretext câteva cazuri monstruoase: incestul şi pruncuciderea. Emisiunea se află aici http://www.publika.md/emisiuni/tara...


Cazurile, cu regret, nu sunt o premieră pentru societatea noastră. Au cunoscut asemenea tragedii şi străbuneii noştri. Astăzi mijloacele media sunt mai aproape de oricine şi suntem „privilegiați” să le auzim și să le vedem. Adolescenții din toate timpurile au avut mereu bariera de a cunoaște prea multe, deoarece nu au fost informați la timp.


Tinerii de azi se deosebesc de noi, cei care în anii 90 nu știam despre educație sexuală. Ni se întâmpla să auzim mai degrabă cuvântul sex, rostit în șoaptă și cu multă atenție. Am fost crescuți cu multă grijă, cu povești frumoase în care fata trebuia să fie virgină în ziua nunții. Știam cumva despre graviditate, pubertate și cazuri de viață mai mult din reviste sau ziare pe care le citeau părinții. Aflam ce li se întâmplă unora și ne autoeducam. Acasă nu se discuta la acest subiect niciodată. Părinții noștri, cu experiența lor de viață, au știut să fie maximum de atenți cu modul în care legam prietenii cu cineva. Încercau intens să fie siguri de locurile în care mergeam cu prietenii. Dar tot noi știm că, părinții nu le știu pe toate și că le scapă ceva, cât de jandarmi buni ar încerca să fie.


Generația de azi nu e atât de gravă cum ne imaginăm. Nu sunt mai desfrânați decât cum erau tinerii altădată, chiar dacă despre aceasta vorbesc datele statistice. Tentațiile sunt mai variate. Copiii sunt așa cum trebuie să fie în era tehnologiilor. Văd fără ca să vrea, aud fără ca să se forțeze, participă fără ca să fie informați că este interzis.Generația de părinți contemporani este absolut nepregătită să facă față subiectului dat. Noi, părinții crescuți altădată pionierește, creștem azi copii emancipați, vrem noi asta sau nu vrem. Au toate premisele să se informeze când doresc, fără presupuneri.


Copiii generației de azi au nevoie de multă comunicare, de multe convingeri, de explicații care să ajungă pe calea persuasiunii și nu a interdicției. Astăzi, ne putem considera vinovați de situația dată pentru că încercăm să semănăm părinților noștri, care au avut tabu la acest subiect.


Dar ce este de făcut? Dacă accezi în zona povestirilor despre sex, riști să fii pervers. Cum să discuți cu copiii tăi despre lucruri interzise? Cum să-i protejezi dacă nu ne-a învățat nimeni să o facem corect?


Avem deplina certitudine că ai noștri copii vor afla despre asta undeva, iar noi vom fi mulțumiți că ei știu despre asta. Cu alte cuvinte, reiterez ceea ce spun mereu: avem nevoie de centre de ghidare parentală, în care părinții să fie obligați să realizeze anumite module. Responsabilizarea părinților este văzută în societatea noastră ca element de postfactum, atunci când ceva se întâmplă, părintele dă explicații. Grija statului constă în asigurarea unei pregătiri a părinților pentru a educa generațiile în consens cu caracteristicile de vârstă.



Școala și rostul ei în educația sexuală


Noi, părinții de azi, avem marea încredere în școală care, după părerea noastră, este „obligată” să le vorbească copiilor. Pe de o parte, școlii îi revine un rol mai ușor. Are pârghiile de modelare prin specialiști bine formați.Pedagogii știu cum (deși mă îndoiesc), au metode și au mijloace educative care ar putea să facă acest lucru. Când stau la dubii despre pedagogi, mă refer că sunt pregătiți doar profesorii de specialitate (biologie, educație pentru sănătate, educație civică). Diriginții, care sunt profesori de matematică, fizică, limbă română etc. tot sunt la fel de pregătiți?


Lecția sau o altă formă educativă care se bazează pe un curriculum poate urmări asumarea de responsabilități a elevului. Or, asta este cel mai important în educație: finalitatea devenită competență. Faptul că elevul este informat ajustează comportamentul la 50%, iar controlul și studiile de caz în care elevul se manifestă ca expert sau decident ar putea să aibă un impact mai mare.


Riscul școlii este ca aceasta ar putea deveni o sursă de emancipare sexuală. Atenți trebuie să fim și cu specialiștii care apar în fața copiilor noștri. Or, temerea societății față de provocările disciplinei Deprinderi de viață, care a existat în grila orară cândva, este ca nu cumva să-i învățăm pe copii arte indiscrete.


Eu împărtășesc aceste temeri și consider că zona de discuție intimă trebuie să se realizeze în mare măsură în familie.


Susțin că trebuie să ne educăm copiii la școală și acasă cu multă iubire, să le dăruim copiilor dragostea noastră necondiționată, astfel încât ei să devină prietenii noștri, or, atunci când au de gând să facă pași noi în viața lor, să ne dea semne, ca să-i putem ajuta. Nimic nu trebuie să ne rămână de neobservat nouă părinților, fără a face declarații copiilor atunci când simțim ceva. Ne putem asuma imediat rolul de consilier al copilului, de bun prieten și de sfetnic fără a-l acuza.


Violența și abuzul emoțional din familie sunt și ele consecințe în care copiii nu se apropie de părinți. Teama de a greși în fața părinților este mai mare decât cea în fața societății. Așadar, responsabilizarea maximă a părinților și asumarea de consecințe trebuie să înceapă cu educația parentală.


Surse utile pentru părinți:


Prima carte pe care o recomand și o pot împrumuta pe câteva zile este STIMULAREA INTELIGENTEI EMOTIONALE A ADOLESCENTILOR. Cum sa crestem copii cu iubire, umor si cum sa le impunem anumite limite.
Autori: Maurice J. Elias , Steven E. Tobias , Brian S. Friedlander Editura: Curtea Veche

Cum să protejăm copiii de abuzul sexual. Ghid pentru părinți. disponibil pe http://childhub.org/system/files/cum_sa_protejam_copii_de_abuzul_sexual.pdf?language=ro

Ghidul educatiei sexuale pentru parintii care au copii intre 3 - 18 ani disponibil pe http://www.suntparinte.ro/uploads/r...
Educatia sexuala in scoli. De la ce varsta si ce contine programa scolara in Romania comparativ cu Europa https://www.medlife.ro/educatia-sexuala-in-scoli-de-la-ce-varsta-si-ce-contine-programa-scolara-in-romania-comparativ-cu-europa.html

Despre subiectul de care ne temem să vorbim: educaţia sexuală

Generația de părinți confuzi
























Ţara lui Dogaru este o emisiune care mai întâi şi întâi sensibilizează și educă. 
Educă societatea, or, în acest articol este important să înțelegem că trebuie educați părinții. Subiectul ales pentru emisiunea din 11 iulie a avut pretext câteva cazuri monstruoase: incestul şi pruncuciderea. Emisiunea se află aici http://www.publika.md/emisiuni/tara...
Cazurile, cu regret, nu sunt o premieră pentru societatea noastră. Au cunoscut asemenea tragedii şi străbuneii noştri. Astăzi mijloacele media sunt mai aproape de oricine şi suntem „privilegiați” să le auzim și să le vedem. Adolescenții din toate timpurile au avut mereu bariera de a cunoaște prea multe, deoarece nu au fost informați la timp.



Tinerii de azi se deosebesc de noi, cei care în anii 90 nu știam despre educație sexuală. Ni se întâmpla să auzim mai degrabă cuvântul sex, rostit în șoaptă și cu multă atenție. Am fost crescuți cu multă grijă, cu povești frumoase în care fata trebuia să fie virgină în ziua nunții. Știam cumva despre graviditate, pubertate și cazuri de viață mai mult din reviste sau ziare pe care le citeau părinții. Aflam ce li se întâmplă unora și ne autoeducam. Acasă nu se discuta la acest subiect niciodată. Părinții noștri, cu experiența lor de viață, au știut să fie maximum de atenți cu modul în care legam prietenii cu cineva. Încercau intens să fie siguri de locurile în care mergeam cu prietenii. Dar tot noi știm că, părinții nu le știu pe toate și că le scapă ceva, cât de jandarmi buni ar încerca să fie.




Generația de azi nu e atât de gravă cum ne imaginăm. Nu sunt mai desfrânați decât cum erau tinerii altădată, chiar dacă despre aceasta vorbesc datele statistice. Tentațiile sunt mai variate. Copiii sunt așa cum trebuie să fie în era tehnologiilor. Văd fără ca să vrea, aud fără ca să se forțeze, participă fără ca să fie informați că este interzis.Generația de părinți contemporani este absolut nepregătită să facă față subiectului dat. Noi, părinții crescuți altădată pionierește, creștem azi copii emancipați, vrem noi asta sau nu vrem. Au toate premisele să se informeze când doresc, fără presupuneri.


Copiii generației de azi au nevoie de multă comunicare, de multe convingeri, de explicații care să ajungă pe calea persuasiunii și nu a interdicției. Astăzi, ne putem considera vinovați de situația dată pentru că încercăm să semănăm părinților noștri, care au avut tabu la acest subiect.


Dar ce este de făcut? Dacă accezi în zona povestirilor despre sex, riști să fii pervers. Cum să discuți cu copiii tăi despre lucruri interzise? Cum să-i protejezi dacă nu ne-a învățat nimeni să o facem corect?


Avem deplina certitudine că ai noștri copii vor afla despre asta undeva, iar noi vom fi mulțumiți că ei știu despre asta. Cu alte cuvinte, reiterez ceea ce spun mereu: avem nevoie de centre de ghidare parentală, în care părinții să fie obligați să realizeze anumite module. Responsabilizarea părinților este văzută în societatea noastră ca element de postfactum, atunci când ceva se întâmplă, părintele dă explicații. Grija statului constă în asigurarea unei pregătiri a părinților pentru a educa generațiile în consens cu caracteristicile de vârstă.


Școala și rostul ei în educația sexuală


Noi, părinții de azi, avem marea încredere în școală care, după părerea noastră, este „obligată” să le vorbească copiilor. Pe de o parte, școlii îi revine un rol mai ușor. Are pârghiile de modelare prin specialiști bine formați.Pedagogii știu cum (deși mă îndoiesc), au metode și au mijloace educative care ar putea să facă acest lucru. Când stau la dubii despre pedagogi, mă refer că sunt pregătiți doar profesorii de specialitate (biologie, educație pentru sănătate, educație civică). Diriginții, care sunt profesori de matematică, fizică, limbă română etc. tot sunt la fel de pregătiți?


Lecția sau o altă formă educativă care se bazează pe un curriculum poate urmări asumarea de responsabilități a elevului. Or, asta este cel mai important în educație: finalitatea devenită competență. Faptul că elevul este informat ajustează comportamentul la 50%, iar controlul și studiile de caz în care elevul se manifestă ca expert sau decident ar putea să aibă un impact mai mare.


Riscul școlii este ca aceasta ar putea deveni o sursă de emancipare sexuală. Atenți trebuie să fim și cu specialiștii care apar în fața copiilor noștri. Or, temerea societății față de provocările disciplinei Deprinderi de viață, care a existat în grila orară cândva, este ca nu cumva să-i învățăm pe copii arte indiscrete.


Eu împărtășesc aceste temeri și consider că zona de discuție intimă trebuie să se realizeze în mare măsură în familie.


Susțin că trebuie să ne educăm copiii la școală și acasă cu multă iubire, să le dăruim copiilor dragostea noastră necondiționată, astfel încât ei să devină prietenii noștri, or, atunci când au de gând să facă pași noi în viața lor, să ne dea semne, ca să-i putem ajuta. Nimic nu trebuie să ne rămână de neobservat nouă părinților, fără a face declarații copiilor atunci când simțim ceva. Ne putem asuma imediat rolul de consilier al copilului, de bun prieten și de sfetnic fără a-l acuza.


Violența și abuzul emoțional din familie sunt și ele consecințe în care copiii nu se apropie de părinți. Teama de a greși în fața părinților este mai mare decât cea în fața societății. Așadar, responsabilizarea maximă a părinților și asumarea de consecințe trebuie să înceapă cu educația parentală.


Surse utile pentru părinți:

Prima carte pe care o recomand și o pot împrumuta pe câteva zile este STIMULAREA INTELIGENTEI EMOTIONALE A ADOLESCENTILOR. Cum sa crestem copii cu iubire, umor si cum sa le impunem anumite limite.
Autori: Maurice J. Elias , Steven E. Tobias , Brian S. Friedlander Editura: Curtea Veche
Cum să protejăm copiii de abuzul sexual. Ghid pentru părinți. disponibil pe h
ttp://childhub.org/system/files/cum_sa_protejam_copii_de_abuzul_sexual.pdf?language=ro
Sfaturi ortodoxe.
http://www.sfaturiortodoxe.ro/educatia_sexuala.htm
Ghidul educatiei sexuale pentru parintii care au copii intre 3 - 18 ani disponibil pe
http://www.suntparinte.ro/uploads/r..
Educatia sexuala in scoli. De la ce varsta si ce contine programa scolara in Romania comparativ cu Europa https://www.medlife.ro/educatia-sexuala-in-scoli-de-la-ce-varsta-si-ce-contine-programa-scolara-in-romania-comparativ-cu-europa.html

luni, 8 februarie 2016

Deci, Școala este fără profesor sau trebuie să fie fără profesor?


Școala trebuie să fie concepută de către profesorul modern – ca fiind fără profesor! Este o şcoală în care profesorul nu predă, dar face ca elevul să fie cel care învaţă. Fiecare oră trebuie să fie o lecţie de trezire a curiozităţii, elevul fiind un explorator şi un descoperitor al noului! Profesorul doar inspiră şi are încredere în elev! Locul profesorului nu este în faţa clasei, dar printre elevi! Totul ce se întâmplă la lecţie este bine gândit de profesor acasă! Profesorul aproape că nu vorbeşte, totul fac elevii după un plan bine gândit de profesor! Iar cel din urmă este mereu optimist!

Există riscul de a rămâne fără profesori în şcoală dacă aceştia se întreabă cât li se plăteşte. Nu vom avea profesori,  dacă aceştia nu pot ieşi din haina predatului. O şcoală este muribundă dacă profesorii nu sunt autentici. Vom fi în criză de profesori, dacă aceştia nu muncesc cu sacrificiu pentru rezultate. Va eşua şcoala dacă profesorii nu-şi proiectează eficient. Nimeni nu va mai crede în şcoală,  dacă profesorii nu gândesc rostul unei lecţii. Mai simplu spus profesorii nu vor mai exista, dacă nu-şi iubesc meseria, dacă nu le pasă de fiece copil, dacă profesia le este o povară. 
Dr. M. Marin, conf. univ.
Fragment din cartea Școala fără profesor?

vineri, 5 februarie 2016

Şcoala de azi - o însoţitoare de bord?


Invoc o amintire. Recent am călătorit cu avionul. Ştim cu toţii că înaintea zborului stewardesa ne explică lecţia următoare: Sunt prea puţine şanse de accidentare şi totuşi fiecare dintre noi trebuie neapărat să cunoască regulile de salvare: prinderea centurii de siguranţă, ieşirile de salvare etc.
Ciudat, dar nu am auzit niciun caz în care aceste măsuri de protecţie ar fi ajutat în situaţii de urgenţă. Auzi doar că avionul s-a prăbuşit şi toţi au murit.
Cam aşa se întâmplă şi cu şcoala noastră: îi învăţăm pe elevi câte ceva, care neapărat le va prinde bine în viaţă. În realitate, în viaţă este cu totul altceva. Şi ceea ce înveţi la şcoală, foloseşti în viaţă doar nişte detalii.
Perind printre amintiri şi evoc anul 1994 când mă făcusem învăţătoare. Deşi eram studentă încă la Colegiul pedagogic, mă angajasem în câmpul muncii. Mi-au fost date peste cap toate teoriile şi metodicile particulare. Primul obstacol cu care m-am confruntat a fost proiectarea de lungă durată şi funcţionalitatea ei, pe care nu o învăţasem la colegiu. Apoi, se conturau activităţile cu părinţii, de fapt trebuie să fi învăţat şi câte ceva din pedagogia adulţilor. Intuitiv am parcurs aceste căi, deşi nu era deloc rău să le fi învăţat la Alma mater.
Meditând asupra excluderii profesorului din şcoală, ajung în zona autenticităţii şi relevanţei a ceea ce predăm! Șansa de a avea o şcoală autentică este sprijinită de întrebarea – ce se construieşte fiecare lecţie?
La ce îmi va folosi în viaţa de toate zilele ceea ce învăţ eu astăzi?
Etapa de Extindere în contextul cadrului de învăţare ERRE reprezintă liantul dintre lecţie şi viaţă. Rar când un profesor acordă atenţie acestui segment de lecţie. De fapt, proiectarea lecţiei trebuie să înceapă anume cu întrebarea: Care este rostul lecţiei de azi pentru viaţa şcolarului? Ce probleme concrete de viaţă îşi va rezolva datorită lecţiei de azi?

Școala de azi funcţionează după legităţile pedagogice din secolul trecut. Altfel spus, toţi profesorii din şcoala de azi au fost formaţi în secolul trecut. Profesorul încearcă să-l înveţe pe elev ceea ce a ştiut ieri. Să proiectăm deci o şcoală a viitorului. Avem nevoie de exerciţii de viziune cât mai profunde şi cât mai clare, de viitor. 
Dr. M. Marin,conf. univ.

Fragment din cartea Școala fără profesor?

joi, 4 februarie 2016

Lucrez pe cât statul mă plăteşte?


Riscul de a rămâne fără profesori este tentativa de a corela misiunea pedagogică cu valoarea materială pe care o oferă statul. Sunt derutată când aud profesori că se jeluiesc de salarii modeste. E adevărat, avem nevoie de o imagine impecabilă în faţa elevilor atât la aspect, la vestimentaţie, cât şi la modul de viaţă.
Însă după mine, dacă ar trebui să predau gratuit aş face-o cu plăcere. M-ar putea pedepsi cineva dacă m-ar lipsi de această posibilitate!
Apoi, pasiunea cu care lucrăm, obiectivul de bază al activităţii noastre este şi rămâne a fi obţinerea rezultatului mult dorit. În şcoală nu putem vorbi de repetenţie. Nu înţeleg ce caută un profesor în şcoală dacă scopul lui nu este să-l înveţe pe elev. Am impresia uneori că există profesori puşi să pedepsească mereu. Nu generalizez, desigur. Se vor supăra pe mine pentru cele expuse, doar colegii buni. Dar, cu părere de rău, profesori buni trebuie să avem mai mulţi în şcoală.
De multe ori când le vorbesc profesorilor despre evaluare, le spun că eşecul nu este prevăzut. Școala trebuie să fie pentru elev o casă unde el este sigur că va avea succes, iar pentru acest succes trebuie să găsim timp, să ne sacrificăm, să iubim copiii! Profesorii, drept răspuns, mă întreabă: când să recuperăm? Când să ameliorăm? Avem doar o oră pe săptămână, şi ei au dreptate… nu avem timp! Statul nu ne plăteşte pentru ameliorări. Statul mă plăteşte pentru ore etc.
Este aproximativ ca şi medicul care spune că nu mă uit la bolnav, pentru că programul meu de lucru s-a sfârşit! 
A apărut o eroare în acest obiect gadget