Riscul de a
rămâne fără profesori este tentativa de a corela misiunea pedagogică cu
valoarea materială pe care o oferă statul. Sunt derutată când aud profesori că
se jeluiesc de salarii modeste. E adevărat, avem nevoie de o imagine impecabilă
în faţa elevilor atât la aspect, la vestimentaţie, cât şi la modul de viaţă.
Însă după
mine, dacă ar trebui să predau gratuit aş face-o cu plăcere. M-ar putea pedepsi cineva dacă m-ar
lipsi de această posibilitate!
Apoi,
pasiunea cu care lucrăm, obiectivul de bază al activităţii noastre este şi rămâne a fi obţinerea rezultatului mult dorit. În şcoală nu putem vorbi de repetenţie. Nu înţeleg ce caută un profesor în şcoală dacă scopul lui nu este să-l înveţe pe elev. Am impresia uneori că există profesori puşi să pedepsească mereu. Nu generalizez, desigur. Se vor
supăra pe mine pentru cele expuse, doar colegii buni. Dar, cu părere de rău,
profesori buni trebuie să avem mai mulţi în şcoală.
De multe ori
când le vorbesc profesorilor despre evaluare, le spun că eşecul nu este prevăzut. Școala trebuie să fie pentru elev o casă unde el este
sigur că va avea succes, iar pentru acest succes trebuie să găsim timp, să ne
sacrificăm, să iubim copiii! Profesorii, drept răspuns, mă întreabă: când să
recuperăm? Când să ameliorăm? Avem doar o oră pe săptămână, şi ei au dreptate…
nu avem timp! Statul nu ne plăteşte pentru ameliorări. Statul mă plăteşte pentru ore etc.
Este aproximativ ca şi medicul care spune că nu mă uit la bolnav, pentru că programul meu de
lucru s-a sfârşit! 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu