„Aşa te-au învăţat la şcoală?”

În accepțiunea cetățenilor, școala este responsabilă, vinovată și lăudată de tot ce produce.

Suntem martori la unele situații când copiii pot fi mustrați în stradă, în curte cu replica „Așa te învață la școală?”. Din ea desprindem obligația școlii de a fi datoare pentru educație.
Istoria amintește de acele perioade când alfabetizarea se producea doar în școală. De aici, prin tradiție s-a moștenit această atitudine de a lăsa totul pe umerii școlii. Profesorii sunt considerați singurii experţi în educaţia copiilor, iar părinţii nu trebuie niciodată să întrebe sau să solicite informaţii despre ceea ce se întâmplă la şcoală.
Bineînțeles, acest mit dispare în ultimul timp. Rolul de expertiză i se atribuie și părintelui. Însă ceva din mitul dat a mai rămas, întrucât părintele cunoaște doar o parte din funcțiile sale pedagogice.

Rolurile profesorilor și a părinților sunt extrem de liante. Nu se urmărește doar evaluarea de către părinți a ceea ce s-a învățat la școală și constatarea succesului. Unul dintre rolurile familiei este cel de coaching.

Soluții și recomandări

Ghidajul copilului în manieră de coaching se poate produce în colaborare cu dirigintele sau profesorul la o anumită disciplină școlară.

Coaching-ul este cea mai prietenoasă formă de colaborare cu părinţii, fiind construite pe probleme individuale şi presupune managementul problemelor constatate de către ambii parteneri: profesor și familie.

„În ce măsură este real să aplicăm programe de recuperare împreună cu familia?”

Cadrul didactic se oferă să analizeze problema existentă şi să dea sfaturi de ameliorare, dezvoltare pe problema dată. Cadrul didactic stabileşte o întâlnire cu familia sau cu anumiţi membri de familie. Se discută despre obiectivele, problemele şi despre provocările pe care le are familia în raport cu educaţia copilului la acest moment. Este foarte important ca obiectul discuției să fie o singură problemă, iar aceasta trebuie să fie direct legată de învățare.
Consilierea și ghidajul trebuie să fie extrem de profesioniste, centrate pe dezvoltarea individuală a copilului. Maniera în care se discută cu părintele poate avea efect negativ asupra exercițiului dat.
Profesorul și familia construiesc un program de dezvoltare personalizat. Au loc întâlniri periodice și verificarea progresului.
Acest algoritm este necesar de a fi stabilit la un nivel de metodologie și inclus în Regulamentul de ordine interioară a instituției de învățământ.
Părintele se poate responsabiliza atunci când știe că astfel de program face parte din cultura organizațională a instituției și este recomandată profesorilor și diriginților.

Soluții și recomandări

La nivelul instituțiilor de formare continuă, profesorii pot fi pregătiți la stagii modulare, pentru programe de coaching, centrate pe recuperare și dezvoltarea concretă a unor probleme legate de învățare.

La nivelul programelor de colaborare cu familia, în cadrul Școlilor părinților, este necesar să fie instruiți părinții pentru astfel de modalități de colaborare.

În lipsa instruirii prealabile despre această formă de colaborare, părinții ar putea fi împotrivă sau a neglija invitațiile profesorilor.

Lilica, prietena despre care am scris compuneri în copilărie

Ați scris în copilărie compuneri despre prietenul cel mai bun?
Prietena mea despre care scriam că nu mă voi despărți niciodată este Lilica. Peste ani ne-am despărțit, dar ceea ce ne unește este profesia. 
Lilica mi-a amintit că am fost prima ei învățătoare, ea fiind cu un an mai mică. 
Trec anii și reînvii acele emoții inocente și înțelegi sensul vieții!
Oamenii dragi care sunt parte a vieții tale se întâlnesc oricum!
Vă provoc să scrieți numele prietenului despre care ați scris compuneri!

Aseară la Madame Bovary, lectura a fost interzisă!

Lectura interzisă a fost intriga, punctul de plecare al spectacolului de aseară „Madame Bovary”, jucat la Geneza Art. Regizoarea, dar și eroina principală Daniela Burlaca a reușit să ne bulverseze emoțional și fizic pe toți. O reprezentație de excepție.

Pentru „bovarismul” său, romanul lui Gustave Flaubert a fost interzis în perioada comunistă.

Prietena Radmila Popovici, pe care admirat-o și am văzut-o altfel în rolul său de Doamna Bovary (soacra, mama), a indicat un tratament pentru Emma, nora emancipată și obsedată de a scăpa din golul vieţii de provincie prin legături extraconjugale. Fiind bolnavă a avut interdicția lecturii. Interdicția de a citi romane.

Lectura a fost interzisă. În secolul al XVIII-lea, ea a dezvoltat concepţia unei lecturi păcătoase, practică perversă şi ruşinoasă.
Romanul a fost denunţat de oamenii bisericii ca fiind imoral, corupător al moravurilor, o lectură inutilă, periculosa in fide ("primejdioasă pentru credinţă"), contrară valorilor cu care erau asociate femeile în morala socială: castitatea, fidelitatea, modestia, pudoarea.
Făcând din femeie complicea favorită a lui Satan, discursul clerical a demonizat lectura pasională a romanului, obstacol în calea mântuirii sufletului acestor păcătoase Eve cititoare.
Procesul de identificare cu personajele romanului face parte din această patologie demoniacă a lecturii.

Un spectacol interzis care te atrage, te frământă, te face să fii empatică cu eroina, chiar dacă are cărări nesăbuite.
Mai trăiesc încă acele scene pline de nebunie, agonie și zbucium lăuntric.
Muzica și luminile te fac complicele evenimentelor.
Scena te înfioară prin pulsul inimii actorilor care nu sunt aproape, ci sunt în tine.
Decorul, costumația te transfigurează și te duce în perioada lui Bovary.

Ascensiunea și decadența sunt elementele de centrale, ultimul conturând tragismul.
Felicitări echipei Geneza Art pentru un teatru deosebit și unical!

Ofertă ciudată

Cum faceți față celor care vă roagă să le scrieți lucrări?

Din păcate pentru ei și din fericire pentru toți cu care am colaborat, nu am făcut pentru cineva lucrări, nu am de gând să urmez astfel de practici și mă supără tare genul de oameni care mă încearcă.
Supărarea mea nu trebuie să dureze:))) În speranța că nu voi mai avea astfel de oferte, scriu aici pe Facebook, poate cineva va citi și va transmite și altora.

Dacă știți pe cineva căruia i-am scris lucrare, vă rog să mă anunțați să fiu informată.
Eu personal cunosc oameni pe care i-am inspirat cu lucrările mele, oameni care m-au citat, colegi care au compilat din ideile mele. Nu mă supăr pe cei care au plagiat de la mine. În sufletul lor, eu știu, ei mă apreciază și mă respectă.

Am o clasă de cel puțin 60 de învățători, profesori, educatori, manageri pe care i-am coordonat (îndrumat, ghidat, orientat, provocat, sfătuit) din anul 2008 la diverse lucrări de grad didactic, masterat, doctorat.
Port, cu drag, în suflet momentele colaborării noastre, caietele de sarcini pe care le făceam împreună, momentele de corecție, de revenire, de completare, de revizuire.
Un grad și un titlu se ia nu pe învățarea unei lucrări scrise de cineva, dar este rezultatul unei munci asidue, este urmarea vocației, este o cultură!

Inspirație urez tuturor și TIMP pentru a cerceta.
P.S. Nu am fost acuzată că scriu lucrări. Dar am oferte:))) de a le scrie, foarte des. M-am gândit că lumea mă crede disponibilă și deschisă pentru aceasta. Din păcate, nu!

Suntem invincibili cu o generație de copii care vorbesc limba română cult!

 Am avut prilejul astăzi să fiu din nou profesoară de limba română, la clasa a X-a, în Liceul Academiei de Științe a Moldovei. Deși pentru puțin timp, doar pentru o lecție, am reușit să mă transfigurez și să uit de mine omul! Mulțumiri Dlui Cerbusca Pavel pentru oportunitate! 

Subiectul lecției „Limba noastră-i o comoară” a fost un fel de balsam pentru mine. Am elucidat aspecte legate de imersiunea lingvistică, profilul unui vorbitor cult de limba română.

Accentul l-am stabilit pe demnitatea de a vorbi în limba română, fiind o limbă muzicală, o limbă care sună absolut diferit de alte limbi.

Experiențele culturale proprii din Belgia, Austria, Țările Baltice și Franța cu referire la educația lingvistică au constituit momente de construcție a ideilor privind politicile lingvistice în Republica Moldova, iar tinerii LAȘM-iști au fost provocați spre a gândi acțiuni în sensul învățării limbii de stat de către alolingvi precum și cultivarea limbii române de către vorbitorii ei nativi. 
Un indicator al unei lecții bune a fost că elevii nu au reușit să adoarmă:))), mai mult, am reușit să-i încadrez și pe ei în activitate!

În final, constatarea zilei s-a conturat în ideea că acești copii fac parte din Generația Minimax, cea care știe să vorbească frumos și cult încă din frageda copilărie, de pe atunci când exclamau:„Au evadat găinile, bunico!” sau „Da, sunt invincibil!”, expresii mai puțin uzitate de cetățenii noștri.

Pentru copii generației 2000 limba română este o realitate accesibilă, demnă de a fi continuată și îmbogățită.