vineri, 29 ianuarie 2016

Excluderea predării?


Schimbarea culturii predării sau excluderea predării ar fi una din soluţiile crizei.
Vă rog, să nu demonstrăm repulsie faţă de ideea dată că să analizăm lucrurile la rece, să vedem partea pozitivă a ei. Mulţi colegi se întreabă: Ce vom face dacă nu vom mai preda? Care este rostul profesorului în şcoală dacă nu va preda? Poate o şcoală să existe fără profesor?
Răspunsul îl găsim prin altă întrebare: Ce fel de predare trebuie să avem ca aceasta să nu fie exclusă?
În conformitate cu The International Encyclopedia of Education, „predarea denotă acţiunea întreprinsă cu intenţia de a produce învăţarea altei persoane” (p. 5087). Puţini însă înţeleg acest lucru şi abordează predarea ca un procedeu exclusiv de transmitere a cunoştinţelor, deseori abordată printr-o expunere clasică de idei, gânduri, definiţi.
Sensul practic al cuvântului predare este distribuit prin prezentarea optimă a conţinutului şi care prevede activităţi centrate pe demonstraţia sau povestirea subiectului nou. Predarea clasică care există şi se perindă prin băncile şcolare moderne, înseamnă un profesor în faţa elevilor care, de obicei, aduce la cunoştinţa elevilor ceva nou.
Elementul de noutate este privit doar prin posibilitatea predării.
Pentru mulţi profesori procesul predării înseamnă activitatea lor didactică, exprimată adesea printr-o simplă sintagmă: „eu predau istoria”, „eu predau matematica”, „eu predau la clasele primare” etc.

Astfel de argumentări sunt identice cu acţiunea lor propriu-zisă, adică predarea realizată de  zi cu zi în sens unidirecţional, de transmitere. Sunt sigură că acest element trebuie privit viabil, însă maniera cu care se va opera trebuie schimbată. Predarea pe care o cunoaştem cu toţii o excludem sau o înlocuim cu sintagma predare pentru învăţare.
Dr. M. Marin,conf. univ.

Fragment din cartea Școala fără profesor?

Niciun comentariu:

A apărut o eroare în acest obiect gadget