duminică, 16 mai 2010

Construim o biserică. E nevoie de credinţă? Educăm copii. E nevoie de dragoste?


Pe cât de banală pare întrebarea, pe atât de necesară este pentru a medita profund asupra menirii noastre pedagogice. Şcoala este locul desăvârşirii, este locul unde încrederea în ziua de mâine îţi este asigurată!
Şcoala prietenoasă este locul unde elevii îşi întâlnesc învăţătoarea/învăţătorul (profesoara/profesorul) cu zâmbetul pe buze. Inima învăţătorului este mai caldă decât soarele, sufletul învăţătorului este cartea sfântă a copilului care caută să descopere tainele.
Cine, dacă nu învăţătorul, este acel care îţi devine primul prieten, cel care te sfătuieşte în taină şi te laudă în public? Învăţătorul este icoana sfântă la care nu e neapărat să te rogi, căci Ea îţi citeşte sufletul şi te tămăduieşte! 
Vreau să cred în aceste cuvinte... Dacă nu e aşa, atunci aşa ar trebui să fie!

Niciun comentariu:

A apărut o eroare în acest obiect gadget