luni, 13 decembrie 2021

V. TĂTICU'. Cartea nescrisă de Cristina, autor Mariana Marin

 

Când s-au căsătorit mămica și tăticu', era în toamna anului 1975. Bunica (mama tatălui) i-a spus mamei: Nu am multe să-ți dau pentru viața voastră de familie. Nu suntem bogați ca să mă laud cu case și moșii, dar îți dau diploma feciorului meu, Ion, care este cu note de 5 (în sistemul sovietic de notare, cea mai mare notă). Sper să înțelegi ce băiat educat și deștept îți dau.

El a fost primul meu profesor de matematică, învățându-mă să număr de pe inscripțiile caselor. Tot el mereu a avut grija să-mi ureze în fiecare zi succese, atenție la drum! Și astăzi, fiind și conducătoare auto, îmi aduce aminte de anumite riscuri la drum.

Azi, tatăl meu este pensionar. O ascultă pe mămica. Și mămica îl ascultă, dar face cum știe ea (o citez:))). Se cam supără că l-a părăsit podoaba capilară și că picioarele nu-l mai ascultă. Dar se obișnuiește și cu asta.

Este diferit de oricare om pe care l-am văzut vreodată. Citește. Mult citește. Cred că o carte la două zile.

– Tăticu, ce carte citești?

– La ce-ți trebuie să știi?

– Să o citesc și eu!

Surâde.

– Nu o să mă întreci niciodată.

Citește publicistică. Carte de politică internațională. Este pasionat de istorie și geografie. Și astăzi i-am adus câteva cărți și a zis că are ocupație multă. I-ar mai trebui un radio mai bun sau un telefon „ca lumea” care să prindă facebook-ul mai bine.

A călătorit foarte mult în viața lui și fiecare lectură o contextualizează experienței pe care a trăit-o în realitate. Recunoaște ficțiunea din cărțile citite. Spune că autorul a scris o carte plină de minciuni. El știe altfel cum a fost.

Trei ani de armată în Germania. A învățat ceva nemțește. Ne mai alintă câteodată cu cuvinte de-acolo. Așa re-trăiește clipele din tinerețe. Știe alfabetul Morse. Și acum câteodată se delectează cu ritmuri specifice, care sunt un fel de povești pentru noi.

În copilărie ne cânta deseori la chitară. Ce nostalgie...

Datorită tatălui i-am cunoscut pe Anatol și Silvia  Chiriac, Gheorghe Amihalachioaie. Simion Ghimpu adesea venea pe la noi acasă.

Lui Grigore Vieru i-a spus, cu mândrie:

– Nea' Grig, fiica mea o să fie învățătoare. Și buuună învățătoare.

Privește televizorul des. Nu pentru știri. Da poate o arată pe Mariancicu la televizor. Este cel mai mare fan al meu. Știe toate emisiunile și le analizează pozitiv pe toate.

Și azi, fiind maturi, părinți, suntem mereu verificați și îndrumați. O grijă, pe alocuri, exagerată față de noi.

Dar lacrima din ochii tatălui n-o uit niciodată.

Fiica mea e om mare.


Un comentariu:

Anonim spunea...

Adevărat tata numai el știe și apreciază vremurile trecute și bucuria unei fetite care ajunge dascalita și îi umple inima de mândrie. Sa fiți fericiți și sănătoși îmi plac aceste destăinuiri reale.Va îmbrățișez cu mult drag