II
SCARA ȘI CRITICUL LITERAR
Cristina, uite, zilele acestea, am constatat cu prietena mea și colega Aliona de la Briceni că împlinim 20 de ani de la absolvirea facultăților.
Nici nu-mi vine să cred.
Și tot acum îmi amintesc, cum cinci ani de facultate au fost atât de intens trăiți.
În anul I, Cristina, după ce ne-am despărțit, m-am căsătorit și am ajuns la facultate. După cum se cuvine unei domnișoare născut în secolul trecut, imediat apărea și un copil.
Astfel, la facultate, de două ori eram în așteptarea unui copil. Cu doi copii mici, unul născut în anul 2 și altul în anul 5.
Niciodată nu m-am eschivat de la învățătură în aceste împrejurări. Mama a fost care ma ajutat să am o bună (2-3 ore pe zi) și în același timp să pot învăța.
Iată de ce vizitele mele la bibliotecă erau frecvente. Mergeam adesea la Biblioteca Națională, la „Onisifor Ghibu”, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași. Dar se mai întâmplă să găsesc cartea metodică bună la biblioteca „Târgu-Mureș” din Chișinău, care se află în apropierea casei mele.
Și iată ce amintire invoc.
Era luna august, 2001.
Marius, cel de-al doilea fiu, avea să vină pe lume în septembrie.
Am mers la bibliotecă. Mai am de citit din Umberto Eco puţin. Mă delectam cu „Cele șase plimbări prin pădurea narativă”.
La un moment dat, așa cum biblioteca era bogată în cartea metodică, am zărit un titlu captivant pe ultima politică. Trebuia să urci scara ca so ajungi. Cred că înțelegi că, am pus scara și am urcat.
Și iată acum, o doamnă frumoasă și sobră mi-a sărit și ma atenționat că în starea mea nu este bine că urc scara. Cu toate acestea, mă sprijinea. Am ajuns la obiectul destinației. Am coborât, fiind susținută de misterioasa și grijulia Doamnă.
Și ce să văd, Cristina?
Era profesoara mea de la Facultate. Critic literar, scriitoarea Eliza Botezatu.
Doamne, ce ocară am mai primit!
Dar ce laude am avut, Cristina.
Zicea că nu prea văzuse astfel de studenți insistenți. Dar mai ales studente care mai au câteva zile și trebuie să aducă pe lume un prunc și să învețe atâta.
Eliza Botezatu este pentru mine un fenomen. Un model de stil, de eleganță, de comportament și rafinament. Eliza Botezatu, menționa profesorul universitar Mihail Dolgan, este un critic erudit și un subtil exeget hermeneutic care știe să înțeleagă neînțelesul. Așa am cunoscut-o pe dna Profesor, care nu punea aripi de poezie și proză la orele de literatură postbelică.
Scara de care m-am sprijinit, Cristina, a fost una adevărată. A fost unică în felul său.
Peste ani, mulți au încercat so zgâlțâie sub pretextul că o sprijină.
Da, dar eu încă o urc.
Scara mea, sprijinita de dna Profesor Eliza Botezatu, dna cu sufletul de lumina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu