MARIANA MARIN

LECTURA ESTE INTERZISĂ?!

Activizarea valorilor contextuale ale mesajului literar

Dr. Mariana MARIN,

cercetător științific, Sectorul Educație Lingvistică și Literară,

Institutul de Științe ale Educației

Motto: Omul se prelungeşte în artă precum arta în om.

• Evocare. Citesc. Sunt Otilia lui George Călinescu şi trăiesc drama singurătăţii. Explorez viitorul meu care este unul ambiguu, departe de mult visata fericire. Comportamentul meu este derutant. Sunt capabilă de emoţii puternice, trec brusc de la o stare la alta. Sunt copilăroasă şi în acelaşi timp matură, dovedind o grijă maternă faţă de Felix pe care-l protejez ca pe un orfan. Sunt în drept să cred ce vreau despre Otilia, adică despre mine. Pot să mă condamn, dacă nu sunt destul de puternică, or, pot să cred în viitorul meu dacă sunt curajoasă şi plec într-o călătorie la Paris – oraşul maturizării, cel care îmi schimbă viaţa. Păşesc înapoi şi conchid că, eu personajul vieţii mele, care seaman cu Otilia pot să-mi influenţez viitorul, întotdeauna existând o altă şansă, una cu siguranţă fericită. Ies din lumea textului, obiectivez experienţa şi înţeleg că azi este prima zi din restul vieţii mele şi am şansa s-o iau de la început. Datorită Otiliei? Datorită lui Călinescu? Datorită mie, pentru că am ales să citesc.
• Poate cu greu intru în iluzia că sunt Don Quihote. Şi totuşi sunt personajul lui Miguel Cervantes de Saavedra. Sunt un nobil de la ţară, sărac, dar mândru de titlul meu nobiliar de ,,hidalgo”( în spaniolă ,,hijo de algo”’- fiul unuia care a fost ,,cineva”, om de viţă veche). Sunt cititor pasionat de romane cavalereşti, îmi propun să reînviez instituţia ,,cavalerilor rătăcitori” de odinioară, şi astfel călare pe slăbănogul meu cal, Rocinante, şi însoţit de mucalitul ţăran Sancho Panza ca scutier, pornesc ,,în ajutorul celor slabi şi năpăstuiţi”. Intrând în lumea romanului spaniol, mă confund cu eroul meu şi nu înţeleg la un moment dacă am un deja vu sau poate e o rutină... Ies mereu înfrânt, suferind tot felul de necazuri şi umiliri, mereu luat în râs de ceilalţi. Şi omul drag, pe alocuri, – prietena, soţia, colega, or, dacă sunt Don Quijote - ţăranca simplă Dulcineea, cum o botezasem chiar eu, nu mă lasă în pace, iar la cavalereştile mele atenţii, ea îmi răspunde crud şi perfid.Mereu mă bat cu morile de vânt, ies din lumea lui Quijote, intru înapoi şi îmi dau seama că nu este nici o diferenţă.Dacă aleg să trăiesc ca el, eroul inimii mele – nu am de pierdut sau poate pierd multe... Eu aleg, cartea continuă cu mine, eu o voi scrie şi astfel prelungesc viaţa romanului, dar şi pe a mea.

• Metafora personajului este mult prea complicată şi în acelaşi timp simplă, dacă acceptăm să medităm asupra lectorului, lecturii, cărţii şi a artei în general. Cărţile nu sunt periculoase? „Secolul al XVIII-lea a dezvoltat concepţia unei lecturi păcătoase, practică perversă şi ruşinoasă. Romanul a fost denunţat de oamenii bisericii ca fiind imoral, corupător al moravurilor, o lectură inutilă, periculosa in fide („primejdioasă pentru credinţă”), contrară valorilor cu care erau asociate femeile în morala socială: castitatea, fidelitatea, modestia, pudoarea. Făcând din femeie complicea favorită a lui Satan, discursul clerical a demonizat lectura pasională a romanului, obstacol în calea mântuirii sufletului acestor păcătoase Eve cititoare. Procesul de identificare cu personajele romanului face parte din această patologie demoniacă a lecturii.[5]

• Pe cât de periculoasă este astăzi lectura, în mileniul al treilea? Găsim un răspuns simplu – deloc periculoasă, inofensivă şi paşnică. Pentru simplu motiv că, nu se citeşte! Lectura nu mai este o preocupare comună pentru omenire. Mai degrabă a devenit o metodă pentru care cercetătorii scriu dileme, polemici şi soluţii. Şi încă ceva: sursa cunoaşterii în secolul al XVIII-lea era aproape una exclusivă – cartea. În contemporaneitate cueu afirmi acest lucru. Sursele cunoaşterii au devenit cele informatice, digitale, computerizate, tehnice etc.
• Totuşi nu sperăm că vom scăpa de carte. Societatea informaţională în care ne aflăm tinde spre era conştiinţei, care este una superioară şi pe care omenirea o poate desăvârşi doar prin artă. Cartea, opera literară, textul literar ca şi elemente ale artei sunt generatoare de resurse psihologice şi educaţionale.
• Marele Kant afirmă că poezia (=literatura) posedăvalori educaţionale imanente, capacitatea de a autocontempla, de a reflecta şi a aprecia lumea pe care o creează, este libertatea autogenerată prin raportare suprasensibilă la natură (la obiectiv) [cf. 6]. Acţionând asupra sferei emoţionale aceasta îşi îndeplineşte rolul de mediator, de consilier. Contopindu-se cu atmosfera ce domină în „carte”, cititorul plânge, râde, este melancolic, zboară, visează, aleargă, dansează, iubeşte. Trăită intens, emoţia devine sentiment, iar mai apoi – un mod de viaţă. Contactul cititorului cu opera literară exercită o influenţă asupra dinamicii în experienţa de viaţă.
• Concepţia literaturii ca artă ne aminteşte că aceasta are proprietatea gradualităţii, or, omul se prelungeşte în artă precum arta în om. Datorită omului cartea are existenţă. Receptorul de literatură devine cel care renaşte viaţa cărţii prin fiecare lectură. Cartea are atâtea vieţi de câte ori este citită. Cu fiecare cititor ea obţine un nou sens, fiind interpretată în maniera propriei experienţe de viaţă şi estetice.
• Negocierea în sensuri [cf.1] este tocmai confruntarea cu sine, confruntarea cu viaţa exterioară, iar cartea ca şi pasărea Phoenix renaşte în această zbatere pentru existenţă. O carte necitită e o carte inutilă, e una de nonsens. Omul cititor devine sensibil pentru frumos, apt de a recepta valori şi a crea valori. Aşadar, prin lectură se realizează educaţia pentru şi prin valori. Orientarea axiologică este exprimata prin identificarea cititorului cu personajele din operă, care îi sunt mai apropiate din perspectiva orientării sale valorice şi care pot incita coparticiparea sa la universul ideatic al operei (,,Cum ai acţiona tu în locul personajului?”, „De ce ai proceda anume aşa?”, „Cum îţi califici acest comportament?”, „Care este personajul cu care în nici un caz nu te poţi identifica? De ce?”) [ cf. 9 ].
• Ca să se producă interacţiunea cititorului şi a cărţii există un demers pe cât de clar pe atât de complicat, adresat celor care îngrijesc de formarea cititorului. Aşadar, cercetătoarea Judit Langer [apud 6] susţine că trebuie să înveţi a păşi din exterior spre interior. Intri în lumea textului şi uiţi de tine omul şi prelungeşti în carte. Eşti în interior şi explorezi lumea textului. Păşeşti înapoi şi regândeşti datele pe care le ai. Ieşi din lumea textului şi obiectivezi experienţa.
• Şi totuşi cărţile sunt periculoase! În era informaţională. Atunci când nu se citeşte… carte de valoare. Profesorul urmând principiul valorii artistice certificate va recomanda elevilor o lectură probată în toată plinătatea acestui cuvânt. Curriculumul vizează această orientare, or, lista de lecturi poate porni de la documentul şcolar.
• Pericolul ţine de cartea-kitch, care este atractivă, posibil, prin imagini, prin situaţiile care se evidențiază problemele, interesele vârstei, dar care nu atestă valori artistice prin mesajul său. A citi o carte de valoare care să răspundă în acelaşi timp la câteva criterii – să fie în conformitate cu vârsta, interesului, preocupările cititorului, dar şi o încărcătură afectivă sporită este foarte important în formarea personalităţii.
• Profesorul este prioritar în acest demers, căci este „omul care aduce cartea”. Este responsabil de călătoria prin lumea cărţii pentru motivul ca cititorul să înveţe experienţa de lectură. Este ca şi cum ai merge printr-o pădure întunecoasă cu firul Ariadnei. Etapele lecturii conştiente vor porni de la motivarea lecturii. Elevul, mai ales la vârsta adolescenţei, este greu de convins să citească, dacă nu parcurge o motivaţie, poate fi şi extrinsecă.
• Încă un pericol vine dinspre noi, cei care îngrijim de elevii noştri prin lectură. Modelul cadrului didactic cititor este mai mult decât important. A citi o carte, a împărtăşi elevilor din experienţa pe care o ai în legătură cu această carte este tot atât de important cum ai desfăşura lecţia. Astăzi căutăm tot mai multe metode ca să atragem atenţia asupra unor mesaje de viaţă. Ghidat, elevul va putea delimita valoarea de nonvaloare sau de falsa valoare.
• Organizarea unui joc Este interzis să citeşti, aduce beneficii demersului lectoral. Activitatea constă în desfăşurarea unei secvenţe de lecţie, în care elevii şi-ar prezenta cartea citită printr-o idee - interdicţie. După cum fructul dorit este cel interzis, astfel şi lectura prezentată de elevi ar putea fi dorită.
• Nu ştiu dacă e cazul să citiţi despre un plăcintar care avea vocaţia de a coace plăcinte, aceasta fiind unica sursă de existenţă a familiei. Nu cred ar fi bine să citiţi despre modul în care apărea acesta în sat şi îşi reclama marfa. Este interzis să afli ce s-a întâmplat cu el după ce a adus o plăcintă mare cât roata unui car la masa boierului care iubea plăcinte. Nu sunt sigur dacă trebuie să aflaţi despre ce aveau a păţi slugile care au uitat să pregătească plăcinte la masa boierului. (Cu referire la povestirea „Istoria unei plăcinte” de Constantin Negruzzi).
• O analiză a acestei prezentări ne convinge despre încurajarea acţiunilor de a citi, prin expunerea unor momente de curiozitate maximă. În acelaşi timp, cititorul exprimă preferinţa sau admiraţia pentru anumite pasaje de lectură. Este un mare secret să ştii că în viaţă cineva îţi poate purta norocul, iar altcineva poate să-ţi poarte nenorocul. Este periculos să citeşti despre Marinică, eroul cărţii mele care a înţeles greul în viaţă. Ar fi bine să ştiu doar eu visul lui Marin. Mai mult, consider că nu e cazul să aflaţi despre cine l-a ajutat să-şi îndeplinească visul. Nu sunt sigur că trebuie să ştiţi şi voi despre ce şi cât trebuie să învăţăm ca să fim admişi la liceu. (cu referire la romanul „Viaţa ca o pradă” de Marin Preda).
• Caracterul ludic al activităţii nu trebuie exagerat însă, pentru ca să nu dezvoltăm un egoism învăţat. Ascultătorii vor înţelege că este un joc, însă pentru noi, dascălii acest joc îşi are un loc important în dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru a citi.
• E greu să înţelegeţi de ce Simion era agresat de copiii din curte. Şi nici nu e cazul să ştiţi cum şi-a hotărât întrebarea, pentru că în povestirea lui Guy de Maupassant „Tatăl lui Simion” un băieţel a hotărât soarta mamei sale. Am aflat un mare secret cum Simion a căpătat încrederea colegilor săi.
• Este interzis să ştii că pentru unii este atât de simplu şi real faptul de a avea un tată, iar pentru alţii este un vis spre care trebuie să râvneşti. Aventura interdicţiei va provoca interesul pentru lectură, iar ca să potolim această sete, organizarea imediată a unui atelier de lectură în clasă este şi mai binevenită. Periculoase sunt lecţiile dedicate lecturii în care nu se realizează principiile artei, în care elevul este lăsat să rătăcească prin pădurea narativă fără să ştie unde sunt potecile răbdării, ale iubirii, bunătăţii.
• Periculoase sunt lecturile nediscutate, neîmpărtăşite. Periculos este să nu ştii despre cărţi, care sunt ca oamenii. Pe multe le întâlneşti la tot pasul, dar nu-ţi produc nici o impresie: le uiţi imediat. Cu unele te întâlneşti de nevoie. Sunt altele pe care îţi aminteşti că le-ai iubit, dar nu-ţi mai spun nimic şi câteva care pur şi simplu n-au vrut să te iubească. Dar sunt şi cărţile de care rămâi cumva îndrăgostit: crezi că le-ai uitat şi totuşi le duci atât de tare dorul…Sau cărţile cărora le-ai presimţit miracolul fără să le fi cunoscut vreodată. Cărţi gata să te iubească…”

Bibliografie selectivă:


CORNEA, P., Introducere în teoria lecturii, Iaşi, Editura Polirom, 1998, 256 p.

ECO, U., Şase plimbări prin pădurea narativă, Craiova, Editura Pontica, 1997, 189 p.

HEIDEGGER, M., Originea operei de artă , Bucureşti, Editura Univers, 1982

JAUSS, H.R., Experienţă estetică şi hermeneutică literară, Bucureşti, Editura Univers, 1983

OFRIM A. Cum citeau femeile. Reprezentări ale lecturii femi­nine (apărut în Dilemateca, anul III, nr. 31, decembrie 2008)

http://dilemaveche.ro/sectiune/dilemateca/articol/cum-ci­teau-femeile-reprezentari-ale-lecturii-feminine

PÂSLARU, Vl., Introducere în teoria educaţiei literar-artistice, Chi­şinău, Editura Museum, 2001, 312 p.

PÂSLARU, Vl., Concepţia estetică a lui Ştefan Lupaşcu şi principiul priorităţii receptorului, în Didactica Pro, nr. 1 (5), Chişinău, 2001. 3p.

PÂSLARU, Vl., Valoare şi educaţie axiologică: definiţie şi structura­re în Didactica Pro…, 2006, nr. 1, p. 3-8

ŞCHIOPU, C., Simularea întâlnirii cu personajul literar, în Limba română, nr. 5-9, Chişinău, 2005, 4p.

Literatura artistică:

CERVANTES. Don Quijote de la Mancha. Vol. I, II. Editura Paralela 45, 2004

CĂLINESCU G., Enigma Otiliei. Editura Litera Internaţional, 2001.

NEGRUZZI C. Negru pe alb. Editura Litera, 2004.

PREDA M., Viața ca o prada. Editura Cartex, 2004

MAUPASSANT de GUY „Tatăl lui Simion”. Editura Gramar, 2012.