Arborele genealogic (IV). Școala Familiei noastre - inima orașului vechi

Bunicii dinspre tată, Grigore și Ioana Pîrău s-au mutat din Lăpușna la Chișinău, când tatăl avea 5 ani. Au construit o casă la Poșta Veche. Apoi au urmat anii de copilărie și de școală. Astăzi, despre Școală voi povesti.

Cu 31 de ani în urmă, în perioada anilor 1983-1991, mi-am făcut studiile la Școala medie nr. 20 „B. P. Hasdeu” din or. Chișinău, actualul @Liceul Teoretic A.I.Cuza.

Am vizitat instituția din care mi-am luat zborul cândva. Prima clădire a fost construită în 1945, dar care nu mai este.

Au fost construite alte 2 blocuri, în anul 1954 și în 1962 - clădiri în care au învățat părinții mei, în special tatăl - toate cele 10 clase, mama - doar serală. Tot aici a studiat fratele, unchiul, mătușa și verișorii mei.

Într-un fel, este Școala Familiei noastre.

O școală care mi-a oferit posibilitatea să mă dezvolt și să valorizez atitudinile profesorilor în valori proprii. În același timp, o școală care m-a marcat prin responsabilitate, corectitudine, proactivism, liderism și valori autentice ale neamului. O școală cu profesori - lumină! Plecăciuni.

Multe am trăit acolo: diferite reforme ale învățământului, grafia chirilică și sărbătoarea hainei latine, românismul deprins din lecțiile de renaștere națională, care astăzi se găsesc în manualele de istorie, bullyingul care atunci se numea altfel - rezistență la stres. Am mai trecut cu școala prin spiritul leninist, acțiunile de pregătire militară, care, într-un fel, erau lecții de educație pentru pace.

Și tot așa, ca toate școlile sovietice.

Am găsit-o astăzi îngrijită, modernă și mai deschisă pentru învățarea autentică.

Am simțit aura protectoare de cândva. M-am transfigurat și, parcă, am auzit un ecou din acele timpuri când în școală era forfotă de elevi în uniforme și cravate la gât. Am depănat amintiri împreună cu directoarea liceului de azi, dna Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.

Am început cu cabinetul de biologie, sala noastră de clasă. L-am găsit încuiat. Dar bine că era încuiat, altfel avea să mă podidească un plâns (acum plâng când scriu). Era să fiu tristă, pentru că trebuia s-o văd pe diriginta mea acolo. Dar nu mai e... Doamna Elena Gandacova (Bistricean) veghează de sus.

Alăturat, cabinetul numărul 4, de limba română, cabinetul profesoarei noastre dragi Elena Marcovna Iachimov. Să fie sănătoasă, am vorbit nu demult cu dumneaei la telefon. Este octogenară. Cabinetul în care am scris cele mai multe compuneri, am declamat cu multă inspirație poeme, poezii și locul în care am aflat de clasicii literaturii române. Spațiul de unde am îndrăgit obiectul de studii și profesia.

Mi-am amintit cu drag și de lecțiile de matematică cu Dna Tamara Mirzenco, o perioadă - Enachi. Tamara Dimitrievna, cum îi spuneam. Pot spune că poți îndrăgi orice disciplină școlară, dacă ti-e drag Profesorul. Matematica pe cât de complicată, pe atât de distractivă a fost. Peste ani, am utilizat multe metode și procedee didactice din arsenalul doamnei Tamara Mirzenco.

Inseparabilă este amintirea fața de școală si amintirea de directorii acesteia.

Din ce țin minte: Dl Bârlădeanu, Dna Prepeliță Irina, dl Vasile Mirzenco. Cel mai energic și înțelept mi-a rămas ca amintire dl Mirzenco. Mult timp nu am știut care este specialitatea Dlui, întrucât ne-a predat și matematica când era necesar, limba română, istoria si franceza. Homo universalis. Un adevărat lider. Admirabil cuplu pedagogic - Vasile și Tamara Mirzenco.

Au urmat apoi și celelalte: geografia - azi istoria; fizica, iar în locul cancelariei, azi este sala de informatică.

La parter, am găsit cabinetul de chimie, care îmi părea atunci un gigant, dar cu ochiul de azi - o sală obișnuită, dar un pic mai mare decât celelalte. Pe pereții sălii de chimie erau doar table, iar profesorul Gheorghe V. Rotaru, când ne trecea la tablă, avea grijă ca jumătate de clasă să fim în picioare și să rezolvăm ecuații. Da, lipsește mult din această sală - colegii mei de clasă, profesorul, emoțiile și starea de bine de la lecțiile de chimie. Ah, da, lipsește și pianul. Tineți minte? Chimia și pianul.

Am găsit și sala de sport, doar că este alta în același loc - o sală modernă, dotată și prietenoasă.

Dna Nagnibeda și actuala echipă managerială au contribuit împreună cu Primăria mun. Chișinău la construcția unui bloc nou pentru care fapt le suntem recunoscători.

Surpriza cea mai mare a fost să văd că Liceul are o sală de festivități nouă, construită deasupra sălii de sport. M-aș întoarce înapoi în școala aceasta pentru astfel de condiții.

Ce mi-a rămas la finalul vizitei? Un gust dulce de amintiri și mă bucur că, astăzi, peste 30 de ani mai învață și alți copii care mâine-poimâine își vor lua zborul și apoi vor depăna amintiri ca mine.

M-am simțit în armonie, am scăpat de acele frici sau stereotipuri, am actualizat emoțiile acelor timpuri care m-au făcut să cred în mine.

Totodată, mă întorc în instituția dragă cu noi idei de branding instituțional.

În scurt timp, împreună cu Învățătorul Modern. Materiale didactice și Casa Profesorilor vom contribui la stilizarea instituției. Misiunea este clară - să contribuim la o Școală din care să plece absolvenți înaripați, fără stereotipuri și prejudecăți.

Școala mai are nevoie de renovări așa că orice om de bună intenție este încurajat să o susțină. Voi iniția o BIBLIOTECA VIE și voi dona 50 de cărți.

P.S.

Există stereotipuri legate de Poșta Veche. Probabil și adevărate, nu știu. Dar știu că omul sfințește locul. Asta mă străduiesc să fac.

Dacă îmi reușește sau nu - este altă întrebare.

Las aici și Istoria cartierului Poșta Veche. Pentru mine este valoroasă.

Școala se află în cartierul Poșta Veche, care a apărut pe locul satului omonim de la începutul sec. al XIX-lea, numit după o veche stație de poștă, situată la periferia târgului Chișinău, la intrarea dinspre Orhei. În 1912, satul avea cca. 150 de gospodării cu o populație de circa 600 de locuitori. Localitatea a fost încadrată în perimetrul orașului în anii '20 ai secolului al XX-lea. De-a lungul istoriei, a fost populat în mare parte de țărani, dar și muncitori la calea ferată, meșteșugari, negustori ș.a.

Numele cartierului Poșta Veche vine de pe timpurile când acolo exista un punct poștal cu tavernă, unde se opreau pasagerii să se odihnească sau să schimbe caii de poștă.

Terenul sectorului Rîșcani include cele mai vechi părți ale Chișinăului. Prima așezare, Visterniceni, există din sec. al XV-lea, astăzi o zonă industrială amplasată în apropiere de Poșta Veche.

În 1772, boierul Constantin Rîșcanu a devenit proprietarul zonei de sud-est al actualului cartier Poșta Veche, iar pe timpurile fiului său Dumitrache (în 1800) în posesiunea familiei au venit jumătate din Visterniceni și satul Poșta Veche.