„Am 30 de ani de activitate. Mai trebuie să proiectez lecţia?”

Proiectarea lecţiei este element indispensabil al culturii pedagogice. Unii profesori cu experienţă profesională întreabă dacă este necesară proiectarea zilnică. Se pare că tendinţele didacticii moderne obligă profesorul la acest lucru mai mult ca niciodată. O proiectare eficientă asigură un demers centrat pe elev, excluzând predarea clasică. O lecţie activă începe cu o proiectare eficientă, în care activităţile de cooperare sunt în centrul atenţiei. Elevul învăţând activ nu ascultă profesorul care expune un subiect nou. Într-o clasă procesul învăţării-predării-evaluării (autoevaluării) este bine dirijat, în cele mai multe cazuri nu doar acceptat, ci agreat deoarece un elev învaţă de la celălalt, un grup - de la un elev, un elev - de la un grup, un grup – de la alt grup, iar profesorul învaţă de la elev.

Vom exclude, pe cât e posibil, rolul cadrului didactic de omniscient şi omnipotent. Profesorul modern nu mai are nevoie să arate cât ştie mai puţin decât Google. Rolul său este de mediator, facilitator, moderator al învăţării. În acest sens, poziţia magistro-centristă în sala de clasă a profesorului va fi exclusă. Locul cadrului didactic nu este în faţa elevilor, ci printre elevi, acolo unde este necesară intervenţia lui de sprijin.

Într-o clasă interactivă, mijloacele distributive sunt gândite eficient, încât să încurajeze fiecare elev să participe la procesul de învăţare. Fişele, posterele, planşele oferă spaţiu pentru o participare individualizată. Fiecare elev va ţine creionul în mână, fiecărui, se va găsi spaţiu de încercare. Cadrului didactic îi revine misiunea de a folosi strategii pentru încurajarea autonomiei în învăţare şi de a motiva colaborarea, problematizarea fiind prioritară.

În clasa activă profesorul mai mult tace sau vorbeşte individualizat anumitor elevi. O didactică funcţională se bazează pe raportul de comunicare de 30% la 70%, adică acţiunea elevului la oră prevalând. Teoretic acest raport este bine cunoscut de către toţi, practic însă lucrurile se distribuie altfel. Elevii nu sunt limitaţi în opinii proprii, nu sunt favorizaţi de a învăţa autonom, iar cadrul didactic tradiţional parcurge modelul de „cloşcă”, expunând clasic tema nouă. 

Dr. M. Marin,conf. univ.

Fragment din cartea Școala fără profesor?

Profesorul atotştiutor?

Excluzând predarea vizibilă, vom exclude şi rolul nostru de atotştiutor. E complicat azi să te poziţionezi în rolul unui profesor care le ştie pe toate. Nu putem concura cu Google. Or, dacă ne asumăm acest rol, ar trebui să întoarcem timpurile când nu erau manuale sau presă destulă, când nu aveam acces la informaţie şi ore în şir petreceam în biblioteci ca să vii în faţa elevilor cu informaţii noi, interesante şi utile.

Și totuşi, profesorul trebuie să fie un bun, să fie profesionist orientat permanent către noutăţile domeniului său şi să le trateze pe larg, manifestând capacitatea de a deţine, stăpâni şi prelucra creativ orice informaţie.

Cum face faţă un profesor provocărilor din partea unor elevi-enciclopedişti sau elevi-curioşi?

Primo: mi-aş fi dorit ca fiecare profesor să fie mobilizat de câte un elev de acest gen. Adică să avem în clasă minimum câte un elev faţă de care să-ţi fie ruşine să nu ştii. Eu am avut un astfel de elev în fiecare promoţie. Cel mai desăvârşit în acest sens a fost Igor, care citea mult şi eram preocupată de fiecare dată să citesc mult ca să pot dialoga pe teme de literatură universală, în special, cu el.

Secundo: aş prefera să fiu un bun coleg al elevului şi să manifest ocazional generozitatea de a avea acest elev-expert şi a spune că aici am un aliat pe care trebuie să-l consultăm în anumite probleme. Din acest exerciţiu, elevul înţelege tendinţa de colaborare a profesorului, precum şi faptul că toată viaţa poţi învăţa ceva cu folos şi nu este importantă în acest sens vârsta.  Mereu aplicam în şcoală metoda experţilor. O masă specială, numită câteodată Biblioteca Naţională, altădată Arhiva de stat, îi făcea pe elevi speciali. „Plecau” în misiune şi apoi aduceau lumină la un anumit capitol. Rotaţia însă este obligatorie. Fiecare elev trebuie să ajungă în mult-râvnita funcţie de expert.

Terţio: a recunoaşte că nu le ştii pe toate, este o calitate a profesorului modern. Dar Atenţie, ea trebuie demonstrată atât de rar. Copiii prind curaj când profesorul spune că la acest capitol nu este destul de informat, dar promite că va studia problema.

Mereu l-am admirat pe un profesor de-al meu, care îmi spunea că nu cunoaşte problema atât de profund, că aşteaptă soluţii de la mine. Eram atât de entuziasmată, acest stimulent mă făcea să studiez şi mai mult. Dar să conchidem: profesorul autoritar este, după părerea mea, profesorul mediocru, care nu ştie multe, de aceea deseori blochează elevii cu închideri de gură sau admonestări. Este o mască, este un mecanism de apărare pentru cei nepregătiţi. 

Predare pentru învăţare

Atunci când ne gândim la predare avem în vedere ce facem şi cum acţionăm în clasă, cum dirijăm şi cum explorăm atenţia şi cunoştinţele anterioare ale elevilor, în ce mod nu povestim tema nouă.

Angajamentul dat exclude predarea şi ne face părtaşi, în acelaşi timp, la învăţarea activă a elevului.

Avem nevoie de o înţelegere corectă şi de cunoştinţe solide în domeniu pentru a realiza acest demers. Cea mai simplă cale este să ne gândim insistent cum vom contribui la învăţarea elevului.

Experimentul ar consta în a ne imagina că suntem elevi. Să ne întrebăm ce am dori de la formatorul nostru ca noi să învăţăm mai bine? Cum ar trebui să ni se predea ca noi să învăţăm aici şi acum? Cum ar trebui să fie profesorul ca noi, cei care ne imaginăm că suntem elevi, să învăţăm mai bine?

Modelul predării pentru învăţare presupune:

·  cunoaşterea subiecţilor care învaţă (elevilor, studenţilor, adulţilor);

·  răspuns cu succes la nevoile subiecţilor;

·  empatizarea cu învăţarea subiecţilor;

·  crearea unei comunităţi de învăţare;

·  crearea de către profesori a condiţiilor fizice, sociale si emoţionale pentru subiecţi;

·  stabilirea unor relaţii democratice cu elevii;

·  elevii ştiu că sunt responsabili pentru propriul proces de învăţare;

·  elevii sunt angajaţi  în sarcini intelectual-provocatoare;

·  promovarea autonomiei elevilor prin negociere.

Dr. M. Marin,conf. univ.

Fragment din cartea Școala fără profesor?

Excluderea predării?

Schimbarea culturii predării sau excluderea predării ar fi una din soluţiile crizei.

Vă rog, să nu demonstrăm repulsie faţă de ideea dată că să analizăm lucrurile la rece, să vedem partea pozitivă a ei. Mulţi colegi se întreabă: Ce vom face dacă nu vom mai preda? Care este rostul profesorului în şcoală dacă nu va preda? Poate o şcoală să existe fără profesor?

Răspunsul îl găsim prin altă întrebare: Ce fel de predare trebuie să avem ca aceasta să nu fie exclusă?

În conformitate cu The International Encyclopedia of Education, „predarea denotă acţiunea întreprinsă cu intenţia de a produce învăţarea altei persoane” (p. 5087). Puţini însă înţeleg acest lucru şi abordează predarea ca un procedeu exclusiv de transmitere a cunoştinţelor, deseori abordată printr-o expunere clasică de idei, gânduri, definiţi.

Sensul practic al cuvântului predare este distribuit prin prezentarea optimă a conţinutului şi care prevede activităţi centrate pe demonstraţia sau povestirea subiectului nou. Predarea clasică care există şi se perindă prin băncile şcolare moderne, înseamnă un profesor în faţa elevilor care, de obicei, aduce la cunoştinţa elevilor ceva nou.

Elementul de noutate este privit doar prin posibilitatea predării.

Pentru mulţi profesori procesul predării înseamnă activitatea lor didactică, exprimată adesea printr-o simplă sintagmă: „eu predau istoria”, „eu predau matematica”, „eu predau la clasele primare” etc.

Astfel de argumentări sunt identice cu acţiunea lor propriu-zisă, adică predarea realizată de  zi cu zi în sens unidirecţional, de transmitere. Sunt sigură că acest element trebuie privit viabil, însă maniera cu care se va opera trebuie schimbată. Predarea pe care o cunoaştem cu toţii o excludem sau o înlocuim cu sintagma predare pentru învăţare.

Dr. M. Marin,conf. univ.

Fragment din cartea Școala fără profesor?

ŞCOALA FĂRĂ PROFESOR?!

ŞCOALA FĂRĂ PROFESOR?!

Mariana MARIN, dr., conf.univ.,

şef sector Limbă şi Comunicare, IŞE

Cred că timpul  crizelor a atins şi şcoală! Trebuie să fim  critici cu ce se întâmplă în educaţie, dar să rămânem optimişti şi să acţionăm pentru ca unele lucruri utile nu doar să fie salvate, ci intens promovate.

Salvarea constă în atitudinea atentă a statului, a comunităţilor faţă de profesori.

Deci, trebuie apreciat capitalul uman care contribuie la formarea, instruirea şi soarta de viitor a copiilor noştri.

Noi, profesorii, dorim să fim respectaţi, să avem o imagine pozitivă în faţa societăţii, de aceea mereu insistăm să ni se recupereze imaginea de altădată. Invoc amintirea când în faţa unui dascăl se scotea pălăria! Şi astăzi avem asemenea momente fericite, spre regret din ce în ce mai rare.

Imaginea noastră e în ceea ce suntem  și ceea ce facem!

Dr. M. Marin,conf. univ.

Fragment din cartea Școala fără profesor?

diplome Mariana Marin

Clasa "răsturnată". Istorii urbane cu Dna Mariana Marin

https://www.youtube.com/watch?v=Wpbz_ayMEPY

În Austria am dus Limba română și am adus pacea!

În Austria am dus Limba română și am adus pacea!

Dr. M. Marin,conf. univ.,

Președinte al Asociației Generale a Învățătorilor

Republica Moldova

Dragi colegi, mă grăbesc să scriu jurnalul de călătorie, pentru că vin

alte evenimente și voi avea alte griji și emoții.

Invitația

La invitația Federației Internaționale pentru Pace, am avut parte de o deplasare în orașul Viena, Austria în perioada 29-31 octombrie. Am participat la  Europe - Eurasia Leadership Conference. Ediția din acest an a avut genericul “Eurasia & Europe Dialogue: Building Trust and Securing Cooperation for Sustainable Development”. Am avut onoarea să reprezint Republica Moldova la Academia Diplomatică din Viena. Am participat cu o comunicare la sesiunea a IV-a  Angajarea femeilor și Tineretului pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă a mileniului: Educație și leadership.

Conferențiari

La Conferință au fost prezenți circa 200 de participanți din foarte multe țări din lume. M-am numărat printre cei 21 de conferențiari:

Mr. Jack Corley, President, UPF-Europe​, Rev. Jin Hwa Chung, President, UPF-Eurasia,

​ Mr. Peter Haider, President, UPF Austria, Ambassador Dr. Hans Winkler, Director, Diplomatic Academy of Vienna, Dr Thomas Walsh, International President, Universal Peace Federation, Dr Walter Schwimmer, Secretary General, Council of Europe (1999-2004), Dr. Vladimir Petrovsky, Russian International Affairs Council (RIAC), Dr Jaap De Zwaan, Director, Netherlands Institute of International Relations, Mr. Jacques Marion, Secretary General, UPF Europe, Dr Werner Fasslabend, Minister of Defence (1990-2000), Austria, Dr. Helge Lurås, Director, Centre for International and Strategic Studies, Norway, Prof. Andrea Giannotti, Executive Director, Institute for Eurasian Studies, Italy , Dr. Elena Ananieva, Director, Center of British Studies, Institute of Europe, Russian Academy of Sciences, Russian Federation,  Konstantin Krylov, Secretary General, UPF Eurasia, Mr. Christian Rathner, Journalist, Austrian National TV , H.H. Sandor von Habsburg-Lothringen, Archduke of Austria, Prince of Tuscany, Dr. Vladimir Narsia, Professor, Georgia American University, Georgia, Mr. Marat Hayretdinov, Director, Department of Science and Education, Muslim Spiritual Authority of the Russian Federation, Mrs Carolyn Handschin, President, WFWP Europe, Mrs. Marina Pilshikova, Vice-president, Congress of Ethnic Associations of Russia, Mrs. Mariana Marin, President, General Association of Teachers of Moldova, Miss Yuliya Vlasova, Student, Russian Fine Chemical Industry University, Moscow, Mr. Matteo Bergamini, Founder and Director, “Shout Out UK”, Miss Gulnara Iusupova, Student, School of International Relations, St. Petersburg State University, Dr. Walther Lichem, former Director, Department of International Organizations, Austrian Foreign Ministry, Dr Slawomir Redo, Senior Program Advisor, ACUNS, Vienna Office, Dr. Yuriy Boshytsky, Rector, Kyiv University of Law of the National Academy of Sciences of Ukraine,  Ms. Elena Kolesnichenko, Chairperson, UPF Youth Peace Council, Russia. Ms. Teresa Habjan, Chair, Youth Advisory Panel of the Austrian Commission for UNESCO, Mr. Jack Corley, President, UPF Europe

Limba de comunicare a fost engleză. Organizatorii au asigurat translarea în limba rusă, întrucât erau mulți participanți din Rusia. Comunicarea am ținut-o în limba rusă, iar prezentarea a fost în limba engleză. O atașez.

La primele sesiuni au vorbit ambasadori, profesori universitari, jurnaliști, cercetători care au contextualizat problema integrării europene, problema Rusiei și a Europei.

Europa și Rusia

Mi-a fost dat să ascult raportul domnilor din Rusia care au informat audiența că Georgia, Ucraina și Moldova nu-și dorește integrarea europeană Au încercat să convingă sala că suntem impuși și nu avem nicio sustenabilitate economică, politică și nici socială.

A fost curios să ascult diplomații europeni care au menționat rezolvarea conflictelor existente prin următoarea frază: Rusia fără Europa nu poate și nici Europa fără Rusia.  Desigur, colegii din Rusia văd problema unidirecțional, Europa fără Rusia nu poate și atât.

Limba română la Viena

Discursul l-am început cu o adresare de mulțumire către organizatori și cu o dorință. Am anunțat că de două zile vorbesc limba rusă, franceză și un pic engleză, dar îmi doresc mult ca în această sală, la Viena, să răsune limba română, limba lui Mihai Eminescu, cel mai mare poet național care și-a făcut studiile aici și a întâlnit iubirea vieții sale, Veronica Micle. Apoi a urmat o adresare în limba română. Sala, de parcă amorțise. Toată lumea era într-o stare de curiozitate imensă și drept răsplată am primit aplauzele de rigoare.

Cu-adevărat, experiența noastră de tradiție asociativă a fost într-un fel unică, acest fapt l-au confirmat toți cei care s-au apropiat în sesiunea de după prezentări. Era ora 7 seara și sala era plină. Aveam sentimentul că nu voi mai fi ascultată, că nimănui nu-i pasă, că pedagogii sunt aceeași în toată Europa  - neinteresanți. Aveam să greșesc. Mi-am dat seama după ce a urmat că sunt în Austria, că sunt în Academia Diplomatică, or, orice subiect ce ține de dezvoltare și are metode pașnice poate, trebuie și este agreat.

Very good, Moldova!

Foarte mulți pronunțau acum cuvântul Moldova. Very good, Moldova! Eram atât de fericită de parcă primisem medalia de aur. Dar cel mai important a fost că lumea spunea cuvântul Moldova. Sunt sigură că toți care au plecat acasă au asociat Moldova cu mine.

Dezbateri și deschideri

Întrebările care au urmat m-au adus în zona de confort:

- De ce limba română în Moldova? Am ales să răspund contextului în care mă aflam: De ce germana în Austria?

Desigur, a trebuit să explic câteva detalii istorice ce țin de limba moldovenească, artificial introdusă de sovietici în Basarabia. A trebuit să explic contextul istoric, cultural și de tradiție al nostru și al României. Am ajuns în zona explicațiilor că problema limbii române în țara noastră este cultivarea aspectului vorbit, or, exact preocuparea noastră cea a vorbitorului cult de limbă română.

- Cum vedeți rezolvarea problemei transnistrene? Regiunea transnistreană este pe agenda noastră pedagogică. Metodele noastre sunt dialogul profesional. Copilul, educația, manualele, strategiile didactice ne apropie. Or, o comunicare formală pentru sistemul educațional și neformală pentru asigurarea păcii în zonă.

- Cum arată regiunea Transnistreană?

Cu strada Lenin și altele. Sigur, dacă era cineva din zonă era să spună că e un loc pitoresc, că au locuri de muncă, că au prețuri mici la energie electrică... nu mai știu ce au. Eu însă când merg în această parte a Moldovei noastre am impresia că acced în copilăria mea sovietică.

 - Câți copii din Moldova abandonează școala? De ce nu frecventează școala? Ce faceți cu copiii care nu frecventează școala?

Am răspuns că în clasele primare 92 de copii din 100 frecventează școala. La gimnaziu 86 de copii din 100, iar la liceu 62 din 100. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, la începutul anului şcolar 2014-2015, au fost înregistrate 221 de cazuri de abandon şcolar, peste 40% dintre aceşti elevi au plecat peste hotare împreună cu părinţii. Dintre cei 221 de copii neşcolarizaţi, cei mai mulţi, 157, sunt din clasele gimnaziale, a V-IX-a. Din numărul total de copii care au abandonat şcoala, 101 sunt de etnie romă. În perioada lucrărilor agricole unii părinți acceptă abandonul școlar pentru a folosi munca copiilor ceea ce este inadmisibil.

Există asistenții sociali care asigură prezența copiilor la școală, iar pentru familiile vulnerabile, acolo unde părinții sunt lipsiți de dreptul parental se face tot posibilul ca acești copii să fie educați de părinți profesioniști (asistent parental), care au contract de muncă.

Ce face statul pentru a preveni abandonul școlar?

În primul rând, accesul la educație în Republica Moldova este gratuit. Apoi,  toți elevii claselor primare sunt alimentați gratuit. Manualele școlare în treapta primară la fel sunt gratuite, la fel ca şi elevii din clasele gimnaziale care provin din familii social-vulnerabile. Elevii care învaţă în şcoli din localităţile vecine, drept rezultat al optimizării reţelei de şcoli, sunt transportaţi gratuit spre aceste instituţii.

Am discutat despre  educația incluzivă, despre examenele de BAC, despre licență, masterat, doctorat, Școală Doctorală, despre postdoctorat. Despre exodul femeilor noastre, despre bărbații rămași singuri acasă, despre copii aflați în grija buneilor, despre familii plecate în Italia, Franța, Spania, Portugalia.

Idei și gânduri de la Conferință

Sesiunile de discursuri și dezbateri au fost inițiate pe repere sociale, politice, culturale și emoționale. Lipsa de încredere este izvor de probleme în lumea pe care o trăim. În același timp, fiecare parte implicată în rezolvarea unei probleme poate asigura că are încredere sau inspiră încredere. Atunci apare întrebarea: Cum să măsurăm încrederea?

Fiecare dintre noi trebuie să-și răspundă la întrebarea: Ce facem în această lume? Care este rolul fiecăruia dintre noi în asigurarea păcii? Schimbarea cine o face? Guvernul? Președintele sau noi?

Vorbim despre pace și ținem cuțite în bucătărie? Vă rog să numărați familiile din țara voastră și minimum 3 cuțite în casă!

Maria Thereza spunea că războiul începe de acasă, or, citând-o orice conflict de afară începe cu propriul conflict, cu cel interior. Aici m-am gândit la problema Rusiei, conflictul interior din țară, dar și a liderului acestei țări. La fel m-am gândit și la problemele țării noastre. Ele pornesc din sufletul nostru, care oscilează între rău și între și mai rău. Sărăcia, care provoacă  invidie, ură, concurență distructivă.

Unele probleme pot fi rezolvate doar atunci când vom fi pregătiți pentru aceasta. Timpul lecuiește.

Educația este sursa de rezolvare a tuturor problemelor.

Pentru o pace în lume este nevoie de conjugare a ideilor de limbă (existența mai multor limbi de stat) guvernarea dublă, acolo unde este cazul (s-a adus exemplul Andorei, sigur, nu tocmai cel mai bune exemplu), autoguvernarea (Belgia).

Am ales să vorbesc despre pacea în lume prin ceea ce facem noi, profesorii. A fost o alegere corectă, pentru că precursorii mei, în sesiunile anterioare au afirmat că a lupta pentru pace înseamnă a găsi metode neformale, or, prin acțiuni politice și reacții la ceea ce se întâmplă în lume există riscuri mari, căci uneori cuvintele sunt mai duri decât armele. Uneori acțiunea, zâmbetul, muzica, dansul, pot face mai mult decât acțiunile diplomatice.

Tinerii sunt speranța noastră

Discursurile tinerilor au provocat distinsul auditoriului la întrebarea: Care este rostul nostru, dacă ne implicați, dar nu ne ascultați? Opinia noastră nu este luată în calcul!  Tineretul de azi nu are politicieni-model. Presa, televiziunea arată doar politicieni care greșesc, care fură, care înjură sau fac sex. Oare asta își doresc tinerii noștri. Sic! Observați, de parcă se vorbea de Moldova.

În dezbaterea finală, am ales să intervin cu următorul comentariu. Știut lucru că experiența face diferența. Cu toate acestea, lupta între generații nu trebuie să existe. Dialogul între tineri și vârstnici trebuie să ancoreze în ascultare reciprocă, multe argumente și fără conflicte de interes. De asemenea, tinerii trebuie să-și oficializeze acțiunile prin organizații obștești care să creeze contexte de recomandări oficiale, rezoluții ale activităților sale și apeluri declarative în fața societății. Tinerii de azi nu trebuie să accepte să fie conduși de lideri vârstnici. Organizațiile de tineret sunt conduse de oameni care au cel puțin 40 de ani. Este un fel de teamă ca tineretul să nu fie autonomi și să dețină supremația. Organizațiile de tineret trebuie să acționeze absolut independent, să fie critici și constructivi.

Mi-am exprimat încrederea și optimismul în tineretul de azi.  Avem copii deștepți care cunosc limbi străine, care sunt liberi și democrați, care își cunosc drepturile și ei sunt un garant al viitorului nostru. Am adus exemplul tinerilor din sală, care au fost foarte activi la dialogul politic și care au avut idei superbe!

Viena mă inspiră!

Acestea fiind spuse, mai adaug că Viena este superbă în această toamnă primăvăratică! Arhitectura clădirilor-cetăți îți oferă rigoarea și statul de a fi vertical. Ciocolata vieneză, spiritul lui Mozzart, opera vieneză, unde cântă concetățeana noastră Valentina Naforniță (originară din r-nul Glodeni), vestita tortă vieneză comandată din toate țările din lume, trăsurile de cai ce te plimbă și te fac să simți istoria acestei țări, prezentul,  viitorul  personal ș i multe altele te fac să revii iar și iar.

Ce voi face?

Ca urmare a experienței din Austria, am trasat câteva obiective:

1. Urgent și obligatoriu să învăț limba engleză la nivelul unui comunicator eficient, ceea ce recomand în următorul an tuturor colegilor.

2. Să studiez istoria Austriei, iar ca exemplu istoria tuturor țărilor în care îți dorești să călătorești. Sunt importante ambele faze ale călătoriei: înainte de plecare, la nivel de orientare și după călătorie la nivel de aprofundare și dezvoltare.

3. Să studiez politologie, diplomație, relații internaționale, o experiență mai veche pe care am avut-o și pe care am abandonat-o în 2010. 

4.  Organizarea unei Conferințe la nivel asociativ cu subiectul: Implicarea politică a cadrelor didactice: risc sau necesitate?

5. Îmbunătățirea activităților de tip conferință la nivelul organizării excelente a Conferinței din Austria.

P.S Și gulaș ca la Viena!