joi, 25 mai 2023

OPRIȚI MAMELE ACASĂ!


Nu le mai permiteți niciodată să plece peste hotare!

Este strigătul disperat pe care azi l-am trăit la Liceul Teoretic cu profil de Arte „Elena Alistar”, Chișinău

Elevii clasei a 12-a au susținut examenul de profil cu spectacolul „Femeile emigrante povestesc”, autoare Tatiana Safaler.

Spectacolul, în regia dlui Ion Mocanu, artist emerit al Republicii Moldova, profesor de artă teatrală ne-a cucerit inima și ochii.

Nu am spațiul liber pe față de atâtea lacrimi.

Nu am loc în inimă de atâta tristețe.

Tristețea redată de talentații elevi, cei care sunt născuți după 2000, cei care au citit ca pe o poveste cartea autoarei Safaler, dar care au redat-o exact așa cum au trăit-o femeile noastre, mamele, soțiile, fiicele și feciorii.

De 17 ani am avut mamă în Italia.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că este astăzi lângă mine.

Dar 17 ani au fost de durere, 17 ani de disperare.

Chiar dacă am avut de toate.

Chiar dacă mama ne-a asigurat bunăstarea acasă.

Chiar dacă Italia e frumoasă.

Italia (simbolic) e plină de lacrimi ale moldovencelor care și-au părăsit casa, copiii, soții, părinții și cei dragi. Pentru un trai mai bun. Pentru o reparație euro. Pentru un dulap cu haine la modă.

Dar cine ne întoarce dorul de mamă, cine ne întoarce acele zile când de sărbători eram nevoiți să plângem când primim coletele? Cine? De ce? Cum așa?

Îi mulțumim dlui Ion Mocanu, administrației Liceului Teoretic cu profil de Arte „Elena Alistar”, dnei Lilia Babuc, colectivului de profesori, pentru lecția de educație patriotică, lecția de suflet pe care a inoculat-o elevilor clasei date.

Sunt încrezătoare, acești copii vor prețui esențele, vor prețui FAMILIA. Această generație de copii va dori să facă Republica Moldova mai frumoasă și mai bogată.

Dragi elevi ai clasei a 12-a de la Liceul Teoretic cu profil de Arte „Elena Alistar" din Chișinău!

Mă bucur enorm să vă văd pe voi, tinerii noștri artiști, strălucind pe scenă și aducând viață acestor povești captivante.

Vreau să vă felicit pentru curajul de a vă exprima prin artă și de a aduce pe scenă poveștile fascinante ale femeilor emigrante.

Ați reușit să transmiteți emoții puternice, să stârniți reflecții și să aduceți în prim-plan teme de actualitate. Sunteți adevărați mesageri ai culturii și expresiei artistice.

Acest examen de profil este doar o treaptă în drumul vostru spre împlinirea și profesionalizarea în domeniul artistic. Sper că veți continua să vă urmați pasiunea și să vă dezvoltați talentele, aducând bucurie și inspirație prin arta voastră.

Vă doresc mult succes în toate proiectele viitoare, fie că sunt legate de teatru, muzică, dans sau orice altă formă de artă pe care o alegeți să explorați. Să aveți încredere în voi și să continuați să vă perfecționați, căci sunteți o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare.

Prin intermediul regiei marelui artist emerit al Republicii Moldova, Ion Mocanu, profesor de artă teatrală, spectacolul vostru a prins contur și a captivat sufletele celor care au avut privilegiul de a-l urmări.

Efortul, pasiunea și dedicația pe care le-ați investit în acest proiect de teatru sunt demne de admirație.











Niciun comentariu: